• Despre

Ierburi Uitate

Ierburi Uitate

Arhive etichetă: rug

Florile de salcâm

15 Joi mai 2014

Posted by Highway in Uncategorized

≈ 15 comentarii

Etichete

acaț, black-locust, băgrin, dafin, drog, gledicie, mălin, robinia, rug, salcâm, salcâmp, salcân

flori-de-salcam

SALCÂM (Robinia pseudoacacia) este un arbore din genul Robinia, familia Fabaceae, originar din zona de sud-est a continentului nord-american. A fost introdus pentru prima dată în Europa după 1600. De atunci salcâmul a fost aclimatizat ușor pe toate continentele cu climă temperată, fiind considerat specie invazivă în multe areale, chiar și la noi în țară: Inclusiv în America de Nord, în afara arealului primar, el reprezintă o amenințare serioasă asupra vegetației native din preeriile uscate și nisipoase. După Arsene (2003), în rezervația Lunca Pogănișului înlocuirea stejarului și frasinului cu salcâm a dus la dispariția aproape completă a speciei Fritillaria meleagris. Acumularea azotului în sol datorită nodozităților radiculare ale salcâmului poate cauza probleme serioase în conservarea vegetației native, prin stimularea speciilor nitrofile. De asemenea, prin transpirația foarte intensă, salcâmul secătuiește solul de apă, diminuând disponibilul de apă pentru alte plante [Bartha et al. 2008]. Totuși, dupa Atanasiu și Negrean (2007), în România nu se poate vorbi de un impact negativ însemnat. Este însă o plantă care trebuie atent monitorizată și eliminată din preajma ariilor protejate sau a ecosistemelor valoroase pentru a evita eventualele consecințe negative. Spre exemplu, în defileul Jiului, pe suprafețele afectate de incendii, are loc instalarea rapidă a salcâmului, în detrimentul mesteacănului și a altor specii importante din structura pădurilor caracteristice acestei zone. Din observațiile noastre, la Hanu Conachi (jud. Galați), salcâmul, plantat aici la începutul secolului trecut pentru stabilizarea nisipurilor continentale de origine eoliană și fluviatilă din regiune [Chiriță, 1937], a invadat aproape complet teritoriul rezervației periclitând speciile de plante psamofile adăpostite de dune, unice în Moldova. (Sirbu C., Oprea A., Plante adventive în flora României, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași 2011)

Cum îl recunoaștem

Salcâmul crește spontan pe aproape orice tip de teren. Rezistă foarte bine la ger, iubește lumina, suportă seceta, preferă solurile permeabile, ușoare, fertile și se adaptează mai greu la soluri calcaroase. Fixează nitrogenul în sol, datorită bacteriilor din rădăcini, iar semințele își păstrează mulți ani capacitatea de germinare. Are frunze penate, compuse dintr-un număr de la 9 la 19 frunzulițe și flori albe sau rozalii, adunate în ciorchine, puternic și plăcut mirositoare. Înflorește primăvara târziu în mai-iunie. Fructele sale sunt păstăi aplatizate, brun roșcate, de mici dimensiuni.

Trăiește în jur de 100 de ani și dezvoltă un tip de lemn de esență tare, greu, dur și deosebit de rezistent la umezeală.

salcam5

salcam2

Etimologie

Noi îl cunoaștem drept salcâm, după salkim, un cuvânt de origine turcă care se poate traduce prin buchet sau chiorchine și care se regăsește atât în greacă (σαλϰίμι) cât și în bulgară (салкъм). Dicționarul lui Scriban din 1939 menționează și alte denumiri populare, despre care astăzi nu știu cât mai sunt folosite: salcấmp (Muntenia), salcîn (Moldova de nord), băgrin, dafin, drog, mălin, rug și gledicie. Un alt dicționar ceva mai vechi, din 1929, publicat de Șăineanu, pomenește și numele acaț.

În afara granițelor țării noastre, salcâmul este cunoscut drept robinia sau black locust. Primul termen se regăsește și în denumirea botanică a speciei și i-a fost atribuit de Carl Linnaeus în cinstea lui Jean Robin și Vespasien Robin, tată și fiu, ambii botaniști și grădinari regali la curtea Franței în timpul domniei lui Henric al IV-lea și primii care au plantat și îngrijit un salcâm pe continentul european.

Denumirea englezească black locust se spune că i-a fost atribuită pe continentul american de către misionarii iezuiți care și-au imaginat că acesta era copacul care l-a ținut în viață pe Ioan Botezătorul în deșert. Astăzi știm că specia nu exista pe atunci în lumea veche, iar copacul menționat în Noul Testament este identificat în prezent cu roșcovul (Ceratonia siliqua).

Utilizările salcâmului în România

Primele culturi forestiere în România s-au realizat în anul 1852, la Băilești, județul Dolj. Ulterior a fost plantat pe suprafețe tot mai mari, pentru fixarea nisipurilor mișcătoare, în special în Oltenia, Valea lui Mihai (județul Bihor), dar și în alte regiuni ale țării. Pentru că este o plantă nepretențioasă, s-a adaptat ușor la clima României și s-a extins spontan pe suprafețe tot mai mari, fiind, în prezent, întâlnit în aproape toată țara.

Deși nu are o istorie veche și în ciuda faimei negative de invadator, salcâmul reprezintă, în prezent, principala specie forestieră meliferă de la noi.

Florile de salcâm se pot consuma prospete sau gătite. Și tot ele se utilizează ca aromatizant în industria parfumurilor, iar în medicina populară au fost folosite drept calmant al tusei.

Una dintre rețetele clasice, poate cea mai întâlnită, sunt florile de salcâm în aluat, dar ele pot fi adăugate la prăjituri sau în salate în egală măsură. Încercați o felie de pâine cu miere peste care presărați flori de salcâm. O să vi se pară delicioasă.

Iată și o rețetă de salcâm-beignet:

Pentru aproximativ 20-25 de frigănele (în funcție de mărime)

250 g sau 1 cană faină
2 ouă
200 ml sau 3/4 cană lapte
150 m sau 2/3 cană bere
50 g sau 1/4 ceașca zahăr granulat sau melasă
1 păstaie vanilie
1 lingură de rom
1/2 linguriță sare neiodată
2-3 căni ulei vegetal
zahar pudră (opțional)

Dacă simțiți că aveți nevoie să clătiți florile, asigurați-vă că le uscați bine înainte de prăjire. Numai florile și puțin din tulpină sunt comestibile – asigurați-vă că aruncați restul!

Amestecați toate ingredientele (cu excepția florilor), într-un castron mare, până când veți obține un aluat neted. Acoperiti și lăsați să se odihnească 30 de minute până la o oră.

Încălziți uleiul într-o tigaie adâncă. Pentru a testa dacă uleiul este gata, picurați un pic de aluat. În cazul în care sfârâie și se aurește  în câteva secunde, e gata. Scufundați florile în aluat, scurgeși-le ușor și prăjiți-le în loturi (aproximativ 3 pe lot), până devin aurii, aproximativ 2-3 minute pe fiecare parte. Scoatețile cu spumiera sau un clește de metal și lăsați-le la scurs pe un prosop de hârtie. Opțional se pot pudra cu zahăr praf, dar, în general, eu evit zahărul, așa că nu recomand această etapă.

salcam4Flori de salcâm prăjite în aluat.salcam3Salată de orez sălbatic cu flori de salcâm.

Scoarța salcâmului conține robină, o fitotoxină și de aceea trebuie utilizată cu multă atenție. Dar tot în medicina tradițională a fost folosită pentru reglearea hiperacidității, în tratarea ulcerului gastric și duodenal și ca purgativ.

Lemnul său este utilizat drept materie primă pentru lucrări în aer liber, supuse intemperiilor: stâlpi de gard, lemn de mină, traverse de cale ferată, doage de butoaie, cozi de unelte, cherestea, parchet, lemn pentru bărci.

Continuă lectura →

Reclame

Măceșul

08 Duminică sept. 2013

Posted by Highway in Uncategorized

≈ 4 comentarii

Etichete

cacadâr, măcieș, rug, rujă, răsură, trandafir-câinesc, trandafir-sălbatic

maces5

MĂCÉȘ s.m. Rosa canina. Arbust din familia Rosaceae, ce poate crește și până la 5 m, uneori mai mult când se cațără în coroanelor altor copaci. Are numeroase tulpini spinoase, cu spinii curbați, mici și ascuțiți, ce ajută planta la cățărat, dar care au și rol defensiv. Frunzele sunt penate, cu 5-7 frunzulițe cu margini zimțate, florile au 5 petale roz, uneori mai închis, alteori spre alb, sunt hermafrodite și dezvoltă toamna, la maturitate, fructe micuțe, roșu-portocaliu, cu pulpa subțire și un interior format din semințe și perișori.

maces1

Planta este originară de pe o arie largă care acoperea toată Europa, vestul Asiei și nord-vestul Africii, dar în prezent este aclimatizată pe toate continentele cu climă cald-temperată, iar în zone ca America de Nord și Noua Zeelandă este considerată specie invazivă. La noi crește în flora spontană din toată țara, adaptânduse bine la toate tipurile de sol, de la cele nisipoase, la cele nămârloase și crește la fel de bine în soare sau la umbră.

Numele de măceș a fost analizat de mai mulți lingviști de-a lungul ultimului secol, însă până acum nu s-a găsit nici etimologie satisfăcătoare. Este posibil ca acest cuvânt să fie unul foarte vechi, de aceea nu există nici un corespondent în limbile vecine. Regional planta are și alte nume: cacadâr sau căcădăr în Transilvania, rujă, rug, răsură, trandafir-câinesc sau trandafir-sălbatic.

Măceșul este o plantă medicinală bine cunoscută la noi. Este recomandat de medicina alternativă pentru tratamentul răcelilor, gripei, infecțiilor, diareei și gastritei. Siropul era bun și ca remediu pentru ameliorarea tusei, iar semințele erau folosite ca viermicid. Măceșele tratau scorbutul și, în prezent, sunt analizate pentru proprietățilr lor anticancerigene. Dar puțini am încercat măceșele și altfel. Ele pot fi consumate ca ingredient în preparate culinare dulci sau sărate și au fost folosite astfel din timpuri imemoriale.

Părțile comestibile ale măceșului sunt:

Fructele sunt faimoase pentru conținutul ridicat de vitamina C și antioxidanți. Măceșele se pot consuma crude (cu atenție din cauză perișorilor interiori ce pot cauza iritații) sau se prepară sub formă de gem, pastă, marmeladă, jeleu, sirop, lichior, vin, sosuri pentru carne și chiar supe. Măceșele peste care a căzut bruma se înmoaie și chiar se îndulcesc, de aceea se culeg cu precădere la sfârșitul toamnei. Pot fi adăugate la plăcinte, în păine și, în loc de legume, la carnea tocată.

maces3

În Slovenia este foarte populară Cockta, un suc tonic obținut din măceșe și alte extracte de ierburi, realizat în anii 50 în laboratoarele statului pentru a concura cu băuturile gazoase importate.

În Suedie este bine cunoscută Nyponsoppa, un fel de supă dulce, sau compot gros, care se consumă ca desert cald, în special iarna, sau când o persoană se simte rău de la răceală.

Petalele se pot adăuga la salate, sandvișuri sau în mâncare, sau pot fi preparate sub forma unei infuzii. Din petale se mai face dulceață, asemeni dulcețurilor de trandafir sau sirop.

maces9

Semințele sunt bogate în vitamina E și pe vremuri se măcinau, obținându-se o uruială care se adăuga la aluaturi sau la mâncare. Și în acest caz perișorii trebuiesc îndepărtați cu atenție.

Frunzele de măceș pot înlocui ceaiul verde și chiar cafeaua, iar infuzia din aceste frunze este considerată un energizant natural – acesta nu este același lucru cu ceaiul acrișor pe care îl cunoașteți, obținut din fructe.

În timpurile Evului Mediu, trandafirii erau desenați stilizat sub forma florilor de măceș. Iar acesta a devenit un simbol heraldic menținut până în ziua de astăzi.

maces2Marmeladă de măceșe.

maces4Jeleu (peltea) de măceșe.

maces6Pastă de măceșe.

maces7Suc de măceșe.

maces8Sos de măceșe pentru carne și vânat.

maces10Sirop de măceșe.

Continuă lectura →

Facebook

Facebook

Caută

Adaugă adresa de email pentru a primi notificări.

Postări mai vechi

  • Ştiinţa bucătarului. Carte de bucate de la curtea principelui Transilvaniei, din a doua parte a secolului al XVI-lea.
  • În Valea Alunu din Munții Grădiștea Muncelului
  • Jeleuri de vodcă cu vinariță (Gallium odoratum)
  • Sângerul (Cornus sanguinea)
  • Laleaua de grădină (Tulipa gesneriana)
  • Salcâmată
  • Frunzele de ridichi (Raphanus sativus)
  • De unde mi-am luat vasele de fontă în care gătesc
  • Irisul galben de apă (Iris pseudocorus)
  • Socată de casă (Sambucus nigra)
  • Blinii de salcâm (Robinia pseudoacacia)
  • Sos verde cu leurdă (Allium ursinum)
  • Usturoița (Alliaria petiolata)
  • Rodu pământului (Arum maculatum)
  • Hașmaciuca
  • Ochiul caprei
  • Pogăci
  • Povestea cozonacilor
  • Agurida
  • Sipica
  • Melcii cobelcii
  • Șofran vs. șofrănel
  • Urechea babei, urechiușe sau ochiul caprei
  • Coada calului
  • Gutui de la țară
  • Pimpinela. Pătrunjelul de câmp.
  • Iarba fiarelor
  • Povestea sarmalelor
  • Nucile de săpun
  • Pristolnicul. Floarea pâinilor.

Arhivă

  • noiembrie 2016
  • mai 2016
  • aprilie 2016
  • martie 2016
  • februarie 2016
  • ianuarie 2016
  • decembrie 2015
  • august 2015
  • mai 2015
  • martie 2015
  • februarie 2015
  • ianuarie 2015
  • decembrie 2014
  • noiembrie 2014
  • octombrie 2014
  • septembrie 2014
  • august 2014
  • iulie 2014
  • iunie 2014
  • mai 2014
  • aprilie 2014
  • martie 2014
  • februarie 2014
  • ianuarie 2014
  • decembrie 2013
  • noiembrie 2013
  • octombrie 2013
  • septembrie 2013
  • august 2013
  • iulie 2013
  • iunie 2013
  • mai 2013
  • aprilie 2013

Comentarii recente

Li la Florile de salcâm
Cristian Mihàilà la Pătlagina
FLORIN la Trufele românești
miclea la Florile de salcâm
Highway la De unde mi-am luat vasele de f…

Categorii

  • Uncategorized

Meta

  • Înregistrare
  • Autentificare
  • RSS intrări
  • RSS comentarii
  • WordPress.com

Tags

ai-de-pădure ai-sălbatic aiu-ursului aiurdă alibeta arpagic arugula buhă bășina porcului calce-mică chives ciboulette cicoare civette creson creson-de-apă crestățea curu-găinii dandelion dragavei floare-galbenă floarea-broaștei floarea-găinii floarea-mălaiului floarea-sorului floarea-turcului grâușor gușa-găinii gălbenă-grasă iarba-bubei leurdă lilicea limba-boului lăptucă mâță Măcriș măcriș-de-baltă măcrișul-cucului mărăcine mătură năsturel ochiul caprei oregano ouăle-găinilor papa-găinii papalungă pilug pui-de-gâscă păpădie părăsita-găinilor rocket roquette rucola rug rujă salată-de-câmp salcâm scorbutăriță scânteiuță scânteiuță-galbenă spanac-sălbatic sălăgea sălățea turci untișor untul-vacii urechea babei urechiușe usturoi-de-pădure usturoi-sălbatic usturoiul-ursului usturoiță voinicica şovârf ștevie
Reclame

Blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Anulează
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri