Păpădia. Deliciu neașteptat

Etichete

buhă, bășina porcului, cicoare, crestățea, curu-găinii, dandelion, floare-galbenă, floarea-broaștei, floarea-găinii, floarea-mălaiului, floarea-sorului, floarea-turcului, gușa-găinii, gălbenă-grasă, lilicea, lăptucă, mâță, ouăle-găinilor, papa-găinii, papalungă, pilug, pui-de-gâscă, păpădie, părăsita-găinilor, turci

PĂPĂDÍE s.f. Taraxacum officinale. Plantă din familia Asteraceae, ce poate crește pâna la 30 de cm sau mai mult, cu frunze lungi, crestate. Are flori galbene grupate în capitule, care lasă loc la finalul perioadei de înflorire unui cap sferic cu semințe ce alcătuiesc împreună fructul plantei. Toată planta este comestibilă.

Păpădia este nativă atât în Eurasia cât și în Americi – o arie uriașă de răspândire datorată semințelor aparte ce pot fi purtate de vânt pe distanțe considerabile. Un alt avantaj al păpădiei este că se reproduce asexuat, fără polenizare, fiecare sămânță purtând informația genetică intactă a plantei mamă.

Taraxacum este un nume derivat din arabul ‘tarashaquq‘, latinizat în Evul Mediu. Vorbitorii de limbă engleză o numesc dandelion din francezul dent-de-lion (dinte de leu). Planta are extrem de multe denumiri de-a lungul Europei, iar România nu face excepție. Aici mai este cunoscută ca bășina porcului, buhă, cicoare, crestățea, lăptucă, lilicea, mâță, papalungă, pilug, turci, curu-găinii, floarea-broaștei, floarea-găinii, floarea-mălaiului, floarea-sorului, floarea-turcului, floare-galbenă, gălbenă-grasă, gușa-găinii, ouăle-găinilor, papa-găinii, părăsita-găinilor, pui-de-gâscă. Însă numele care s-a impus în fața celorlalte la nivel național rămâne păpădie, având ca origine cel mai probabil grecescul παππούς (papuș) – moș – de la semințele albe ca părul bătrânilor.

În România, păpădia este prezentă pe tot teritoriul, în locuri însorite sau semiumbrite, de la câmpie până în zona carpatică (pășuni, câmpuri, locuri necultivate, în culturi, pe marginea drumurilor).

Frunzele se culeg primăvara când sunt tinere și se consumă proaspete în salate, fierturi, supe, ceaiuri, sau smoothies. Din flori se poate face vin sau dulceață, iar din rădăcina zdrobită și prăjită se poate face o infuzie energizantă cu efect similar ceaiului negru. Rădăcina de păpădie conține taraxacină, un compus amar indicat în tratarea bolilor digestive. Atât frunzele cât și rădăcina conțin vitaminele A, B, C, D, potasiu, zinc, magneziu, fier, proteine și glucide.

Păpădia este grozavă ca detoxifiant, este excelentă împotriva constipațiilor și în curele de slăbire, reglează și stimulează funcțiile ficatului, ale rinichilor si plămânilor. Are o mulțime de aplicații in medicina naturistă încă din Antichitate și era una dintre cele mai des folosite plante de leac în medicina tradițională a indienilor americani.

Îmi amintesc că bunica mea îmi povestea cum ei mâncau pe vremuri frunze de păpădie, mai ales pe timpul foametei de după război și mi se părea un lucru foarte curios. Asemeni mie atunci, multă lume se miră astăzi că păpădia este o plantă comestibilă.