Despre

11700928_669965383136128_5726701559143761070_o.png

Mai jos găsiți este un interviu realizat pentru mixtopia.ro în care am povestit de unde a apărut intenția acestui blog și cum a evoluat conceptul Ierburi Uitate. Enjoy!

În primul rând, aș vrea să te rog să te prezinți pe scurt cititorilor noștri – cateva cuvinte despre tine, cu ce te ocupi, pasiuni, etc.

Salut și mă bucur să vă cunosc și eu pe voi. Despre mine, nu știu dacă sunt așa multe de spus. Adică un nume oarecare nu are nici o relevanță, sunt o persoană curioasă și cam atât. Mereu am fost, am plecat de la o curiozitate personală, pe care mi-am satisfăcut-o prin căutare de informații, pe care le-am tot notat într-un loc. Așa am învățat eu să învăț, citind și resintetizând informația. Încet, încet articolele s-au adunat și la un moment dat totul a devenit un proiect personal, un fel de quest pe care am început să-l împărtășesc cu internetul.

Ce este mai exact Ierburi Uitate și de cand a pornit proiectul?

Acest blog a fost mai întâi o căutare a denumirilor românești pentru toate plantele „noi” cu care începusem să vin în contact la un moment dat. A trebuit să locuiesc o vreme prin alte părți ca să realizez că există o diversitate uriașă de plante alimentare cu care nu fusesem familiarizată. Prima dată am mâncat bobi la Londra și vă spun că nu știam ce sunt. La vremea aceea țineam un blog culinar, mai degrabă ca o încercare de a-mi da o ocupație în timpul în care așteptam să se descâlcească hățișurile birocrației englezești. Căutând numele românești ale acestor plante am realizat că și noi avem o tradiție a consumului lor. Una cu care nu fusesem deloc obișnuită. Și, încet, am înțeles că bucătăria autentic românească chiar s-a pierdut cumva. Majoritatea preparatelor rurale s-au pierdut pentru că am uitat în primul rând ingredientele: boabe, semințe, lăstari, rădăcini, flori și fructe chiar, care nu au făcut niciodată subiectul culturilor agricole susținute de stat și care au inceput să fie întâi ignorate, apoi uitate de-a dreptul.

Cum ți-a venit prima oara ideea să aduni povești despre plante și apoi sa le oferi lumii?

Deși realizasem aceste lucruri, încă nu începusem nimic concret. Au trecut trei ani, timp în care am revenit în țară, dar am fost absorbită de alte proiecte de graphic design, căci aceasta este meseria mea de bază, ca să spun așa. Apoi s-a întâmplat pur și simplu. În aprilie anul trecut am deschis o pagină de WordPress și am început să notez câteva idei. Pe atunci nu cunoșteam mare lucru. Eu nu sunt specializată în botanică, singurele lecții în domeniu cred că au fost doar cele din gimnaziu, deci vă dați seama ce multe știam. Nu eram familiarizată cu terminologia botanică. Am luat-o de la zero ca un elev. Dar curând am fost absorbită, am început să citesc zilnic câte ceva despre o plantă sau alta, despre structuri moleculare și enzime, despre cicluri de creștere, perioade vegetative și mai ales despre istoria interacțiunii umane cu acele specii.

De la simplă etimologie, blogul și-a schimbat cursul firesc și fluid spre un fel de botanică pentru toți, fără limbaj academic, fără termeni dificili  – pentru cei care nu au avut contact cu această știință. Am vrut să scriu pe limba majorității, dar, ca să „traduc”, aveam nevoie să înțeleg mai întâi eu elemente măcar primare de botanică și biologie. Apoi, interesul meu era spre gastronomie, utilizarea acestor plante pierdute în alimentație. Și așa am ajuns la un fel antropologie culinară, iar blogul și pagina de Facebook au devenit mai complexe. Am început să caut rețete și m-am folosit de gastronomia întregii lumi ca să dovedesc că ele sunt întradevăr comestibile și cum se poate găti din ele. Am făcut acest lucru căci informațiile despre România sunt aproape inexistente. Totuși, treptat, am început să descopăr că nu toate s-au pierdut. Există încă rețete regionale, încă obiceiuri care transpar din când în când printr-o carte de etnografie, sau prin cărți vechi de bucate și chiar prin emisiunile tv ale posturilor locale care nici măcar nu realizează că transmit informații valoroase pentru noi toți.

Cat de greu e sa descoperi Ierburi Uitate, cum faci descoperirea acestor ”comori”?

Nu am o singură metodă. De multe ori o specie mă conduce către alta. Uneori sunt sugestii de la cititorii mei. Alte dăți poate fi un documentar de pe Viasat History sau vreo carte veche de la Biblioteca Academiei. Dar cel mai des mă folosesc de această bibliotecă universală uriașă care este internetul. Nu sunt singura preocupată de plate edibile din flora spontană și de recuperarea obiceiului de-a le recunoaște și utiliza. Dar cred că acest blog este un spațiu care atrage căci informația este ordonată, curată și, mai ales, accesibilă, fără să cadă în capcana hiperbolismelor des întâlnite în blogosferă. Așa cum am spus-o de multe ori: plantele nu sunt ”minuni”, natura nu este ”miraculoasă”, doar firească, iar noi putem încerca să o înțelegem printr-o abordare obiectivă.

Ai diverse cărți, manuale care să te ajute în conturarea informației? Sau cum faci mai exact documentarea pentru prezentarea plantelor?

Fiecare articol îmi ia cel puțin câteva zile. Întâi adun informațiile din cât mai multe surse. Mă folosesc de Wikipedia în orice fel de limbă, de Google Translate și de Dex Online. Apoi, de multe alte surse internaționale, dedicate aceluiași subiect, pe care le-am adunat în timp în bookmarks. Diferența este faptul că preocuparea mea se concentrează pe spațiul românesc – plantele care se regăsesc la noi și care au fost, cu siguranță, folosite și aici la un moment dat, chiar dacă astăzi nu prea mai știm cum.

În același timp acord o mare importanță imaginilor, pe care le prelucrez folosindu-mă de software specializat, și cărora le dău un aspect unitar în tonul esteticii blogului a cărui imagine grafică a fost creată tot de mine, căci – așa cum se spune și nu degeaba – o fotografie face cât o mie de cuvinte. De multe ori, rețetele pe care le folosesc ca să ilustrez ultilizările culinare ale unei plante nu-mi aparțin, dar am grijă să fac o trimitere către autor de fiecare dată în care îmi este cunoscut. Încerc, totuși, să includ fotografii făcute personal atunci când am șansa de-a întâlni și a găti plantele respective.

Din ce ai observat tu, ce plante au avut cea mai mare priza la public, ce ii intereseaza mai mult pe cititorii tai?

Oamenii reacționează atunci când o plantă sau o rețetă sugerată le trezește amintiri din copilăria la țară. Sau când recunosc o specie familiară, însă despre care nu au știut niciodată că este comestibilă. În general, florile și fructele stârnesc multe comentarii, poate și pentru că sunt pline de culoare: de la violete, crini, margarete, la scorușe, moșmoane, coarne, căline, porumbe și atât de multe altele. Nu este una pe care să o scot în față.

Tu și gătești cu multe dintre ierburile descoperite, nu? Ai deja niște plante preferate pentru rețete? Care ar fi acelea?

Eu nu le consider ”descoperite”, poate doar reconsiderate, reamintite… Și da, o fac de câte ori am ocazia. De fapt trebuie să spun că dieta mea s-a transformat considerabil în ultimul an. S-a îmbogățit și a devenit mai complexă, fără a fi complicată, însă. Gătesc zilnic, căci îmi face plăcere și pentru că ador gustul unui preparat proaspăt. Am învățat să includ plante de sezon, pe care le culeg singură de prin pădurile din jurul Bucureștiului, apoi am început să cumpăr mei, cânepă, hrișcă, alac, orz și ovăz, dar și semințe de știr, de exemplu – toate plante cu care eu nu am crescut. Experimentez și de multe ori caut să recreez preparate din cărți de bucate românești, unele vechi de peste un secol și jumătate.

Cat de greu este să procuri plantele despre care povestești pe blog?

La prima citire poate părea complicat, multe pot părea inaccesibile, căci spre deosebire de zarzavaturile, fructele și legumele cunoscute ele nu sar în ochi prin supermarketuri. Dar, atunci când ai intenția de-a le include în alimentația ta sau a familiei tale, vei vedea că începi să le observi. De exemplu, săptămâna trecută am văzut în piață la țărani napi-porcești, cunoscuți și ca topinamburi. Chiar ieri am zărit într-un hypermarket leurdă proaspătă și lobodă și știu că tot acolo există germeni de schinduf și de lucernă, sau făinuri diverse ca cele de ovăz și hrișcă. Urzicile, untișorul, păpădia, răcovina, năsturelul și diferitele specii de ștevie sălbatică cresc peste tot pe câmp. La fel și socul, cu florile și fructele sale, porumbarul, corcodușele, coarnele, măceșii, cicoarea. Semințele de mei și cânepă se găsesc de cumpărat la magazinele cu… mâncare pentru păsări. Treptat, dacă există interes, începi să intri în această lume și descoperi tot mai multe.

Ceea ce recomand, însă, atunci când avem intenția de-a le culege din natură este o informare prealabilă corectă. Multe dintre speciile sălbatice seamănă între ele și dacă nu învățăm să le recunoaștem și să le deosebim asta poate duce la erori grave. Căci multe dintre plante conțin compuși toxici și pot provoca de la neplăceri gastrointestinale, la severe alergii alimentare, intoxicații și chiar moartea. Eu am grijă să menționez de fiecare dată când specia despre care am scris conține oxalați, saponine sau alți compuși toxici pentru organismul uman sau când seamănă prea tare cu o alta „veninoasă”.

Primești recomandări de la cititori sau întrebări? Ce fel de curiozități au avut cititorii tăi?

Mă bucur de fiecare întrebare pe care o primesc, căci fiecare mă pune în situația de-a formula un răspuns și de-a sorta o problemă pe care eu poate nu mi-am pus-o. Atunci când nu știu caut mai departe și astfel la rândul meu învăț ceva nou. Poate să fie vorba de soluții organice împotriva dăunătorilor unor culturi, sau despre sfaturi de cultivare. Sunt întrebată des despre procurarea semințelor sau a plantei întregi. Sunt întrebată despre rețete sau conservarea ingredientelor vegetale. Și des vin oameni care îmi cer sfaturi despre plantele medicinale. Este o provocare plăcută. Cred că toți avem ceva de învățat de la alții. Chiar și o persoană fără școală, de la sat, poate să iți aducă o informație nouă care să îți schimbe perspectiva. Îmi încurajez cititorii să intervină. Îmi doresc să aflu denumirile regionale ale plantelor despre care scriu, căci informațiile din dicționare sunt de cele mai multe ori incomplete și uneori chiar greșite. Îmi doresc să aflu rețete vechi păstrate în familie și în comunități. Și îmi doresc ca Ierburi Uitate să devină mai mult decât o antologie de specii botanice alimentare. Vreau să se transforme într-un spațiu de inspirație comună.

Ți-ar placea sa găsești la piață sau în supermarketuri multe dintre plantele despre care vorbești pe blog? Crezi că se va putea întampla asta într-un viitor apropiat?

Firește! Cui nu? Dar ce mi-aș dori cu adevărat este să aflu că tot mai mulți producători organici caută să-și îmbogățească oferta cu plante noi, introduse în cultură din flora spontană sau din culturile vechi preindustriale: varza furajeră, iarba grasă, măcrișul și măcrișorul, soiuri de ciuperci de pădure, ferigă, napi și baraboi, lucernă, sorg, mere și pere pădurețe, știr, căpriță… sunt atât de multe că nu știu de unde să încep. Vreau să pot cumpăra bobi din piață, hasmățui, năut verde, lăstari de măcrișul-iepurelui și de hamei, rădăcini de barba-caprei și salsif, miere de pepene și struguri, toate felurile de dovleci, oloi de cânepă, de bostan sau jir. Vreau multe lucruri și, da, am speranța că regulile competitive ale economiei de piață vor determina unii antreprenori să caute mai departe de ofertele comune și că se va produce o transformare în privința diversității ofertei. Însă pentru acest lucru este nevoie mai întâi de o deschidere din partea noastă, a consumatorilor, posibilă doar prin educație.

7 thoughts on “Despre”

  1. Fascinant situl, informatia e foarte interesanta si foarte bine si frumos prezentata. Mi-a facut mare placere sa citesc mai mult despre „buruieniile” si floriile pe care le stiam din copilarie si sa aflu ca sunt si comestibile – cum spuneai din pacate multe din aceste „secrete” culinare sau pierdut de-alungul aniilor si e grozav ca le aduni si sa le prezinti din nou unui public mai larg.
    Ar trebui sa te gandesti sa publici materialul intr-o carte – combinata cu retete, cum de altfel si prezinti ierburiile pe sit.
    Succes in continuare!

    Dana

  2. Felicitări!
    Am descoperrit situl acum câteva luni în urmă şi mi-a plăcut spiritul în care este scris!
    Restul, după cum bine ştiu, e (Edison…)… transpiraţie!
    Mi-ar place să vii într-o zi la noi, să realizăm ceva împreună. Un fel de workshop? E o modalitate de a ne cunoaşte. Ar fi un fel de ghiveci de cunoştinţe de grădinărit şi webdesign!😮
    Spor la toate!
    Namaste!

  3. Nice Bearing said:

    Extraordinar site, l-am adunat in bookmark si se deschide zilnic. Foarte interesante aceste informatii, chiar uimitoare prin bogatia lor.
    Despre Bubba Kush sau Granddaddy Purp am putea gasi informatii ?

  4. Salut!
    Apreciez foarte mult munca depusă de tine. Voiam să îţi sugerez, în limita timpului disponibil, să iniţiezi o bibliotecă de seminţe (seed library). Eu a trebuit să plec din ţară ca să (re)descopăr multe plante uitate şi importanţa biodiversităţii.
    Keep up the good work!

  5. Apreciez foarte mult. Ce „Pandora’s Box”. Si am retetele pentru dvs. Rachel

  6. Felicitări pentru acest blog! Astept o carte de bucate cu rețete centrate pe flora sălbatică a României, scrisă de tine. Am aici un tom cât o carte de telefoane, bazat pe flora Americii de Nord-Est, cu tot cu indicații privitoare la găsirea si identificarea ingredientelor din flora spontană.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s