_MG_7071

De când am început acest proiect al ierburilor uitate, cu precădere în ultimul an, am primit un număr generos de invitații din cele mai felurite, de la colaborări pentru ateliere și workshopuri în diferite locuri din țară, participări la conferințe și festivaluri, până la vizite în grădini, ferme și pensiuni. Pe majoritatea dintre ele sunt nevoită să le trec cu vederea, după ce mulțumesc frumos, căci fie nu se potrivesc cu ce am început eu aici, fie sunt un mijloc subversiv de-a-și căuta reclamă prin intermediul paginii mele, fie pur și simplu sunt împiedicată de timp sau de distanță.

Dar, se întâmplă uneori ca unele din aceste invitații să-mi atragă atenția și să simt o imediată sinergie cu cei care mă contactează. Sentimentul este rar și tocmai de aceea reacția mea este imediată. Contează povestea și intenția, dar și abordarea și gramatica (care-mi spune multe despre atenția acelui individ la detalii și efortul pe care-l face pentru o primă impresie).

Proiectele care mă interesează aparțin unor oameni cu care împărtășesc convingeri similare, legate de metode și viziune, fie că sunt inițiative voluntare bazate pe o pasiune așa cum este propriul meu proiect educativ al Ierburilor, fie că au o latură mercantilă/comercială, așa cum poate fi povestea micilor producători, sau a unor meșteșugari și artizani de obiecte sau de gust. Nu pot lua în seamă fiecare culegător, producător sau grădinar dacă activitatea lor nu respectă mediul, nu ține cont de principiile sustenabilității și nu oferă ceva înapoi comunității.

Una dintre aceste inițiative -care mi-a plăcut din prima – unește activitățile culturale ale Fundației Dacica cu pensiunea din spatele întregului proiect, care asigură suportul financiar și, mai ales, spațiul de desfășurare a programelor lor de cercetare, protejare și promovare a patrimoniul ancestral din zona munților Grădiștea Muncelului. Cei doi parteneri, Aurora Pețan, doctor arheolog și Marian Coman, arhitect, plecați din București în urmă cu mai mulți ani, au pus pe picioare o treabă minunată: o pensiune altfel, pe malul râului Alunu, înconjurată de munți, păduri de fag, pajiști și fânețe, cu o impresionantă bibliotecă și sală de proiecții, cu animale crescute liber și o bucătărie condusă meșteșugit de Tanti Ioana, bucătăreasă din Boșorod (satul vecin), salvată dintr-un restaurant banal pentru tiriști, de la marginea drumului național, care s-a dovedit a fi un diamant neșlefuit. Tanti Ioana nu-i chef, dar, bazându-se pe experiența dată de rutina de ani de zile, pe fler și pe o neașteptată deschidere către sugestiile urbane ale celor doi, reușește cumva să încropească o mâncare mai gustoasă decât în majoritatea localurilor cu pretenții pe care le-am vizitat în viața mea.

Dar să nu mă iau înainte cu povestea. Într-o după amiază, am primit un mesaj pe Facebook de la Aurora, care mă invita să ne cunoaștem și, poate, să îi ajut cu câteva indicii culinare, care să-i învețe să folosească plantele alimentare din flora spontană ce cresc curate de jurul împrejurul pensiunii. Ne-am înțeles imediat. Eram din același film.

Weekendul trecut, m-am urcat în mașină și-am condus cei peste 400 de kilometri pe A1, prin Valea Oltului, prin marginile Sibiului, spre inima Hunedoarei, apoi am intrat în parcul natural Grădiștea Muncelului Cioclovina și-am înaintat, ultimii 10 kilometri, pe DJ668A, drum forestier glorificat la rang de drum județean, prin bălți, noroaie și pietriș, care m-a scos în suprinzătoarea Vale Alunu._MG_6973_MG_7070_MG_6945

Aurora și Norman mi-au depășit așteptările. Am primit o cameră minimalistă rustică, de foarte bun gust, fără îndoială opera lui Norman, cu pereți văruiți alb, dușumea de lemn, mobilier din esențe locale băițuit închis, așternuturi albe de bumbac impecabile, baie curată la standarde urbane și WiFi. Fără TV, fără distracții inutile de la natura înconjurătoare, dar cui îi trebuia așa ceva? Am luat mesele împreună sub umbrarul de viță bătrână (și vai cum au fost tot ce au pus pe masă), am urcat dealurile din jur și muntele din fața pensiunii până sus la cetatea Piatra Roșie, m-au dus la peștera Cioclovina, am povestit serile până târziu, dar, mai ales, am vorbit despre plante, despre natură și despre mâncare._MG_7229_MG_6985_MG_7077_MG_7210_MG_7208

În prima seară m-au primit cu sărmăluțe în frunze de hrean, crescut sălbatic în curtea mare a pensiunii, sirop de brad cu apă de izvor, socată și salcâmată din florile socilor și salcâmilor care populau valea, făcute după rețetele mele și blinii de salcâm proaspăt gătite de tanti Ioana, întocmai rețetei pe care am postat-o pe Ierburi. Am băut cel mai bun vin de țară și mied făcut la Timișoara, am vizitat pe înserat împrejurimile însoțită de mioriticii lor prietenoși și-am dormit ruptă._MG_7182_MG_7184_MG_7187.png_MG_6939_MG_6957

Dimineață, după ce mi-am băut cafeaua dreasă cu lapte curat de capră, am avut ce alege din bufetul de brânzeturi locale, mezeluri de casă, dulcețuri de fragi și afine din fructele culese de pe deal la sfârșitul verii, gem și peltea de gutui și mieri parfumate de mană, de tei, rapiță și, una pe care n-am mai întâlnit-o până acum, de busuioc. Totul delicios, cu gust de munte. Parcă mușcam din peisajul din jur._MG_7010_MG_7019

După micul dejun copios, în ghete, cu rucsacul în spate și aparatul în mâini, am urcat dealurile, având-o pe Aurora drept ghid. Am mers prin pădure și poieni și-am zărit, în stânga și-n dreapta, noi și noi posibile ingrediente culinare: vinariță (Gallium odoratum), ferigă (Matteuccia struthiopteris), flori de violete (Viola tricolor), cimbrișor de munte (Thymus sp), trifoi (Trifolium sp), rotunjoară (Glechoma sp), usturoiță (Alliaria petiolata), urzici (Urtica dioica) și urzică moartă (Lamium album), fragi (Fragaria vesca). Și toate astea la doar o primă plimbare. Câte idei mi-au dat. Deja vedem Festivalul Ferigii, al Urzicii, al Hreanului, al Afinelor, tururi ghidate în natură, povești despre iarba-fiarelor și năvalnicul din vrăjile de leac și dragoste, focuri de tabără și atât de multe rețete și experimente culinare noi.

Trebuie să fie incredibil să ai toate astea la o aruncătură de băț. Să te trezești dimineață și tot muntele să fie al tău, cu aceste incredibile daruri ale naturii pentru care doar îți tragi ghetele și-o traistă și mergi să le culegi. Paradis.

Ferigă (Matteuccia struthiopteris)_MG_7160Fluierătoare (Tamus communis)_MG_7137Trei-frați-pătați (Viola Tricolor)_MG_7115Rotunjoară (Glechoma sp)_MG_6998Urzică moartă (Lamium album)_MG_6933Cimbrișor de munte (Thymus sp.)_MG_6979Fragi (Fragaria vesca)_MG_6953Hrean (Armoracia rusticana)_MG_7199Vinariță (Gallium odoratum)_MG_7134.png

Locurile sunt minunate, aerul atât de parfumat și valea plină de izvoare și pârâuri. Aurora, Norman și animalele lor blânde, crescute libere și fericite, mi-au rămas în minte multe zile după ce am revenit acasă. E un loc unde abia aștept să mă întorc și sper că destinul să aranjeze lucrurile astfel încât acel moment să nu rămână prea departe.

_MG_6996Dârzu și Mugur ne-au însoțit pe dealuri în prima zi, ne-au apărat de vaci și porcul din vecini. Și-au fost foarte mândri de ei înșiri și jucăuși. Nu cred c-am întâlnit vreodată mioritici mai prietenoși._MG_6939Porcul din vecini, crescut în iarbă grasă, cu apă de izvor. Cel mai fericit porc din lume._MG_7144Nora bălăcindu-se în noroi, încântată nevoie mare, în plimbarea pe munte până la Piatra Roșie._MG_7171Mama Zmeea cu mieii ei, proaspăt tunși de lâna prea călduroasă. Cu ocazia asta am aflat și eu, fată naivă de oraș, că există și oi femele cu coarne._MG_7025Măgărușa Rușa, blândă și alintată, m-a cules cu buzele de antebraț. Cel mai curat și mai frumos mirositor măgar din câți am întâlnit._MG_7201Și-n fine, Norman cu câinii și iezii Mița și Rița. Aici vezi câtă dragoste au oamenii aștia pentru colțul lor de paradis._MG_7202Aurora, gazda noastră exemplară. O femeie fascinantă și plină de pasiune pentru tot ceea ce face.

Sunt atâtea de povestit de arătat despre acest loc și weekendul frumos pe care l-am petrecut acolo, dar mă tem că articolul va deveni imposibil de accesat dacă continui să adaug imagini. Doar astea și gata…_MG_7230_MG_7206_MG_6999_MG_6942

Dacă povestea mea v-a plăcut și vă doriți să ajungeți în acest colț frumos de țară, vă puteți face rezervările aici: http://pensiunea.dacica.ro/. Eu îi recomand cu toată inima.