Etichete

, ,

cornus-sanguinea.png

De la distanță, în această perioadă, florile albe ale sângerului (Cornus sanguinea) ar putea fi confundate cu cele de soc. Deși florile și fructele sale nu sunt toxice, florile nu miros cine știe ce, iar fructele nu au un gust prea bun.

În alte vremuri, fructele de sânger erau folosite ca plantă de leac, căci pot avea efect emetic. Lemnul de sânger este tare și compact și a fost dedicat, din epoci imemoriale, lucrurilor de finețe care în același timp trebuiau să-și arate rezistența: mânere, detalii de strungărie sau piese de armament, sulițe și săgeți.

Ca o mică povestioară, săgeți din lăstari de sânger și călin au fost găsite în inventarul celui supranumit Ötzi sau omul ghețurilor, un bărbat ce a trăit în urmă cu peste 5000 de ani și al cărui trup și obiecte personale s-au păstrat în gheața Alpilor tyrolieni.

Sânger, sângerel (Trans.) – Cornus sanguinea L. Arbust din fam. Cornaceae, ramurile drepte, sunt toamna și iarna roșii ca sângele; frunzele opuse sunt ovale, acuminate, pe ambele părți verzi și scurt-păroase; florile albe, dispuse în corymbe ramificate, involucru; fructele globuloase, bacciforme, sunt negre cu puncte albe. Crește prin păduri, crânguri, tufișuri. Mai-Iunie. Meliferă.” (Zacharia Panțu, Plantele cunoscute de poporul român, 1906)