De unde mi-am luat vasele de fontă în care gătesc

Etichete

fontă românească, mae, turnătoria de fontă mae, vase de fontă

Cine mă urmărește de mai multă vreme știe că, în timp, interesul meu față de readucerea în actualitate a plantelor alimentare din flora spontană s-a legat de alte câteva preocupări care s-au impus firesc: prezervarea calității mediului înconjurător, implicarea în protejarea arealelor naturale și a pădurilor, plantări, consumul echilibrat, respectul față de acei mici producători care folosesc metode sustenabile, dar și reactualizarea unor metode și tehnici de gătit tradiționale.

Cumva, toate se leagă.

În condițiile în care piața este invadată de plastice, peturi și aliaje dubiose, trecute cu vederea de cei care ar trebui să controleze calitatea produselor comercializate, am început să caut vase de gătit cum se foloseau odată.O sursă rămân, da, târgurile de vechituri, anticariatele, podurile sau pivnițele neumblate de decenii. Dar nu toți trebuie să fim, în mod obligatoriu, pasionați de salvarea antichităților. Unii căutăm obiecte contemporane, noi și de încredere, dar făcute în tradiția vechilor meșteșuguri. Am început cu lecturi și un pic de cercetare, acum caut surse și producători care încă se mai ocupă cu asemenea întreprinderi devenite aproape anacronice.Aș vrea să dau de ceramiști care-mi pot garanta că folosesc glazuri neplumbice, sigure pentru gătit, aș vrea dau oameni care lucrează produse în lemn de esențe locale din surse recuperate, cu povestea lor, aș vrea să dau de căldărari care încă mai cositoresc cum se făcea pe vremuri, de cei care mai lucrează vase din alămuri, cupru, fier, lemn și piele.Printre foarte puținii pe care i-am întâlnit până acum, a fost o turnătorie de fontă din marginea Iașiului, Turnătoria de fontă MAE, o întreprindere micuță, care de 20 de ani se străduiește să țină încă sus stindardul lucrului în fontă românească. Și, pentru că mă interesează în mod deosebit să adun și să folosesc produse locale, i-am căutat anume și m-am dus la Iași să-i vizitez.

MAE se găsește în marginea Iașilor, în zona industrială, aproape părăsită după anii ’90, dar care, încet-încet, își revine prin prisma unor oameni cu inițiativă care caută să recupereze și să le redea un sens vechile spații industriale. Când am pășit pe poarta turnătoriei, în hala imensă din beton, fier și tablă vizibil trecute prin viață, am intrat într-o lume exotică, care-mi amintea de imaginile cu oțelari din vechile manuale din copilăria mea comunistă. Am trăit un soi de fascinație, amestecată cu nostalgie. România celor care încă produc local.

La MAE se toarnă ca pe vremuri, fără roboți, fără tehnologie digitală, totul după metode manuale consacrate. Un cuptor topește fonta recuperată din surse reciclate și metalul topit, purtat de muncitori în vase aproape rudimentare, trece în matrițe, căpătând forme din cele mai diverse.
Zic ei: ”Fiecare produs trece prin mâinile noastre şi este unic. Ne mândrim că vă putem oferi plite de fontă groase şi rezistente, uşi de sobă practice şi funcţionale, frontoane de şemineu frumoase şi luminoase. Ramele noastre de canal trec cu succes testul timpului. Ne bucurăm cand clienţii ne caută şi povestesc despre gustul minunat al fripturii făcute în vase de fontă. Recunoaştem picioarele noastre de bancă în parcuri din toată ţara.”

Turnătoria nu e un paradis. E muncă brută, grea, muncă cu brațele, cu pericolele ei vizibile și ascunse. E o lume întunecată, acoperită pretutindeni cu un praf negru care se lipește de tine, o lume de aburi fierbinți, metal topit și metal rece, zgură și vociferări ridicate de lucrători căliți. Un muncitor care m-a urmărit făcând fotografii mă întrebat ce e de pozat acolo. ”Aici ați venit în Iad!” mi-a zis el.
Dar ce iese din mâna acestor oameni sunt bijuterii din fontă, cu o valoare contemporană mai mare decât o pot ei bănui.

Munca acestor oameni, care transformă metalul topit în vase de gătit cum se făceau odată, salvează nu doar locuri de muncă, ci o nișă a unei industrii pe cale de dispariție.
Da, metodele lor rudimentare nu permit un tiraj industrial, nu pot echivala avalanșa de produse asemănătoare importate din China și nici prețurile lor scăzute, dar oferă ceva cu care eu, personal, pot rezona, produse care nu și-au lăsat amprenta carbonică pe jumătate de planetă ca să ajungă la mine, produse care dau o viață nouă metalului recuperat, produse care salvează o industrie. Își merită prețul.

În special pentru vasele de gătit se folosesc matrițe vechi, recuperate, unele în care s-a turnat de sute de ori, poate, și care au o istorie mai veche decât toată viața mea.

Tigăi și ceaune de diferite capacități, grătare de toate dimensiunile, plite ies din matrițe și, în alt atelier lângă turnătorie, sunt curățate, finisate și asezonate cu ulei de in românesc de cea mai bună calitate, produs prin presare la rece de Luna Solai, lângă Cluj.

Ce este asezonarea? Procedeul ecologic original de tratament al suprafeței din fontă, care este pregătită, astfel, pentru gătit. Produsul este acoperit cu o peliculă fină de ulei, apoi copt pentru o oră. Uleiul polimerizează, formând o peliculă dură, protectoare, antiaderentă. Fontă capătă, astfel, un aspect finisat, închis la culoare, care diferă de culoarea naturală a metalului, așa cum se vede și în imagine.

Mi-am luat de la ei o tigaie de care sunt absolut întrăgostită, un disc extrem de versatil pe care îl folosesc aproape zilnic ca să gătesc în oale de pământ pe ochiul de aragaz (discul asigură o protecție față de flacăra directă și, în același timp, o suprafață care oferă un transfer termic unitar pe tot fundul vasului) și un grătar pe care-mi coc legumele.
Dacă, povestind despre ei, le fac și reclamă, mă bucur și să fie sănătoși, căci mi s-au părut cei mai minunați oameni și – fără să obțin nimic din treaba asta – le doresc să poată continua să facă ce fac cât mai mult timp posibil.

Anunțuri