Etichete

, ,

pesto-de-leura.png

Mic dejun pentru leneși, astăzi, din pâinea cu drojdii de casă făcută alaltăieri ș-un sos verde de leurdă, lângă o cană de ceai.

Cum se face pestoul (de orice fel) până acum n-am povestit. Sunt multe rețete la televizor și prin reviste și nu vreau să vă plictisesc cu aceleași povești. Dar multă lume m-a tot întrebat de-a lungul timpului și, dacă tot am în casă un sos proaspăt făcut, mă înduplec să vă spun și eu metoda mea.

Căci rețetă nu-i pot spune, atât de simplă este. Vă trebuiesc 2 legături de leurdă, 1 sau 2 de pătrunjel (depinde cât de puternică vă place aroma usturoiată), jumătate de cană de miezi de nucă (100 gr), 100 gr de brânză maturată veche (parmezan, grana, pecorino sau, dacă vreți să faceți ca mine, o bucată de brânză fermentată de Horezu) și 150 ml de ulei bun de măsline (dar recomand și alte uleiuri presate la rece dacă aveți prin casă, de nucă ori de bostan).

Înainte de-a le combina pe toate într-un blender (la o adică, după metoda veche, pot fi pisate toate în mojar și încorporat uleiul) eu prăjesc miezii de nucă în tigaia de fontă, ca să devină mai crocanți și să-și elibereze o parte din uleiul lor natural și dau brânza pe răzătoare. Apoi le combin cu frunzele de leurdă și pătrunjel, adaug uleiul și omogeniez câteva minute până capătă textura potrivită (uneori îmi place să fie mai rugos, cu bucățile de nucă și frunze lăsate mai mari – depinde pentru ce-l folosesc). Câteodată, chiar, adaug în plus câțiva căței de usturoi să iasă mai usturoiat – asta mai ales când pregătesc pestoul pentru paste.

Îl folosesc ca adaos la unele mâncăruri, ca sos la paste, îl întind și pe pizza, atunci când nu folosesc frunzele proaspete, îl mânânc cu cartofi copți sau alte legume sau ca pastă tartinabilă în sendvișuri.

Aroma sa este fenomenală, cu toate nuanțele plăcute ale mujdeiului tradițional, dar altfel, și cu ceva în plus, dar, mai ales, fără gustul persistent lăsat de usturoi. Așa că pestoul de leurdă poate fi consumat la orice oră, chiar și dimineața, zic eu.