asmatui.jpg

Dintre plantele tinere de la începutul primăverii, aceasta îmi pare printre cele mai dificil de identificat corect fără o bază botanică solidă. Asmățuiul sălbatic (Anthriscus sylvestris) – numit și hașmaciucă – se aseamănă bine cu ruda sa cultivată, hasmațuchiul de grădină (Anthriscus cerefolium), ceea ce nu-i un lucru rău, dar și cu alte umbelifere foarte periculoase cu care nu-i de glumit, cum ar fi cucuta-mică, zisă și pătrunjelul-câinelui (Aethusa Cynapium) și cucuta (Conium maculatum), planta din ale cărei frunze a fost preparată băutura otrăvitoare care l-a ucis pe Socrate, dacă vă mai amintiți de la istorie.

Hașmaciuca este o plantă comestibilă, deși, prin comparație cu hasmațuchiul, se zice că ar fi mai puțin savuroasă și cu o aromă mai grea, dar asta este cumva normal pentru speciile sălbatice. Frunzele sale, frecate între degete, miros a anason și lemn dulce, iar acesta a fost și indiciul meu, în acest caz. Frunzele acestea tinere se pot consuma proaspete sau gătite, la fel și rădăcina, exact așa cum facem cu pătrunjelul, de exemplu.

Am întâlnit-o duminică la marginea sudică a Parcului Natural Comana, în pădurea Puieni, jud. Giurgiu.

Hațmaciucă (Trans.- Năsăud). [fr. anthrisque silvestre; g. Kalberkropf]. Anthriscus silvestris Hoffm., syn. Chaerophyllum silvestre L. Plantă erbacee din fam. Umbelliferae, tulpină fistuloasă, striații adesea acoperite cu peri asprii în partea inferioară, în cea superioară glabră; frunzele lucitoare de 2-3 ori penatipartite, foliolele penatifide cu lobii oblong-lanceolați, ascuțiți; florile albe, rar gălbui, dispuse în mici umbele, formând umbele compuse la vârful tulpinei și ramurilor, involucrul lipsește sau numai cu 1 sau 2 foliole, involucelul cu 5 foliole ciliate; fructele oblonge sau lanceolat-lineare, netede, sau împăștiat- verucoase, sunt de 5 ori mai lungi decât rostul lor. Crește prin păduri, tufișuri, fânețe și prin poieni. Mai-Iunie.” (Zacharia Panțu, Plantele cunoscute de poporul roman, 1906)