Etichete

,

scabiosa-ochroleuca

Nu există floarea perfectă, dar, dacă ar fi să alegem una, sipica (Scabiosa ochroleuca) ar putea concura în fața altora mult mai cunoscute. În primul rând, este una dintre acele plante care înfloresc toată vara și, dacă adăugăm la asta tenacitatea, toleranța la secetă și faptul că este o destinație extrem de apreciată de albine și fluturi, începem să ne schimbăm părerea despre acestă ”anonimă” floare de câmp.

Unele specii din genul Scabiosa, cele în nuanțe de lavandă și albastru deschis, uneori roz și purpuriu, și-au făcut loc de mai multă vreme pe lista plantelor ornamentale, dar Scabiosa ochroleuca, cu florile sale alburii, câteodată gălbui ca untul, deși omniprezentă în flora spontană, este mai puțin cunoscută și apreciată.

Sipica este o plantă erbacee din fam. Dipsacaceae, cu tulpină glabră, fin-păroasă numai în partea superioară; frunzele fasciculelor sunt sterile oblonge, obtuze, la bază îngustate, pețiolate, crenate, întregi ori lirate, cele caulinare inferioare lirate, celelalte până la coasta medie penatifide, foliolele lineare, cele ale frunzelor inferioare penatifid-serate, cele supreme întregi; florile gălbinii, rar roșietice, dispuse în capituli; capitulii fructelor sunt ovali, fructele cu 8 sulcuri, profunde și acute. Crește prin livezi, poieni, prin fânețele uscate și locurile nisipoase de pe dealuri, munți si câmpii. Iunie-August. (Zacharia Panțu, Plantele cunoscute de poporul român, 1906)

Culoarea ei albicioasă, galben unt, crem sau ocru (de la care vine și numele său botanic ochroleuca) este una dintre cele mai subtile și frumoase nuanțe din tot spectrul cromatic. După mine, este culoarea care aproape că definește imaginea unei flori de câmp ideale. Poate că, pentru trecătorul obișnuit să nu ia în seamă bălăriile de pe câmpuri, sipica rămâne neobservată, dar fluturii și albinele nu vor avea nici o dificultate în a o găsi, căci aceste flori sunt foarte bogate în nectar.

Celălalt nume al plantei și cel care definește genul său botanic – Scabiosa – a fost înprumutat din cuvântul scabie, boală contagioasă a pielii cauzată de o infecție parazitară despre care se credea în trecut că ar putea fi vindecată cu ajutorul acestor plante.

Medicinală, ornamentală, meliferă… sipica ar merita o mai bună (re)cunoaștere din partea noastră.