sofran-vs-sofranel

Pentru că am întâlnit de câteva ori această confuzie și pentru că abia am pus la încolțit câteva semințe de șofrănel, astăzi este o zi bună să clarificăm diferența între ȘOFRAN și ȘOFRĂNEL.

De primul știm cu toții că este ”cel mai scump condiment din lume” și nu neapărat datorită rarității, precum ați putea crede, ci datorită faptului că de la întreaga plantă se folosesc numai stigmate, acele ”firișoare” roșii care se văd în imagine, extrem de ușoare, ceea ce necesită peste 200.000 de plante pentru un kilogram.

Șofranul (Crocus sativus ), cultivat încă de pe vremea civilizației minoice (Creta antică), este astăzi plantat în scopuri comerciale în special în țările din jurul Mediterranei (Spania, Italia, Grecia), Iran și Kașmir, pentru că are nevoie de o climă caldă și condiții specifice. Planta este micuță, nu depășește cu totul 30 de cm, și seamănă cu brândușa noastră de munte (Crocus vernus sau C. heuffelianus) cu care împarte, de altfel genul botanic, fără ca aceasta din urmă să aibă, însă, aceleași veleități culinare. Nu tot șofranul este la fel. Calitatea lui diferă în funcție de regiune și modalitatea de culegere, iar standardele comerciale internaționale le diferențiază prin măsurarea nivelului de crocină (culoare), picrocrocină (gust) și safranal (intensitatea aromei).

Șofrănelul (Carthamus tinctorius), pe de altă parte, este o Asteraceae, fiind înrudit de la distanță cu mai multe specii de mărăcini, aspect care se și reflectă în morfologia plantei: crește până la 1,5 m în înălțime, cu frunze dinţate şi spinoase și flori globulare, de obicei galbene, uneori portocalii sau roșii. La rândul său, șofrănelul, numit și șofrănaș sau șofran fals (în alte limbi sallflower, beni, chimichanga sau cartamină, din vechiul cuvând grecesc karthamus) are o istorie foarte veche, fiind cunoscut și cultivat pentru uleiul extras din semințe, dar și pentru colorantul obținut din petale, încă din vremea Egiptului antic.

Șofrănelul poate crește bine mersi în clima noastră și se face o facă ditamai planta, cu rădăcină adâncă și ramificată. Petalele sale au fost folosite în mod tradițional la coloratul textilelor în galben, dar și ca substitut culinar pentru șofran, care era folosit și la noi de secole, cel puțin în bucătăriile familiilor bogate, care își permiteau un astfel de articol de import.