Etichete

, , ,

pristolnic4

PRISTOLNIC (Abutilon theophrasti). Plantă erbacee malvacee ale cărei fructe se întrebuințau drept pecete pentru modelarea pâinilor ceremoniale.

Obiceiul de-a însemna pâinea nu aparține doar creștinilor, chiar dacă nouă ne sunt familiare pâinicile și turtele ștampilate cu pristornice de lemn sau de piatră, cu însemne chirilice, aduse la biserică la sărbători, nunți și înmormântări.

Pâini marcate cu diferite motive – fie ele litere sau desene abstracte și figurative – au avut cam toate civilizațiile antice, iar rațiunile puteau fi economice (stampa purta numele producătorului, așa cum apare pe pâinile carbonizate, păstrate la Pompeii), artistice sau religioase. Probabil ca și la noi – și nu am motive să mă îndoiesc de asta – se ștampilau pâinile înainte de creștinism, dar, după apariția și răspândirea lui, obiceiul a rămas strict legat de datinile ortodoxe. În acest scop de foloseau pristornice meșteșugite anume, dar, pentru cine nu avea așa ceva la îndemână, exista un înlocuitor natural mult folosit la sate până în epoca recentă: capsula uscată a fructului de pristolnic, care avea o formă stelară, ce amintea de cea a unei flori abstracte.

Cum îl recunoaștem?

Planta este erbacee și face parte din familia Malvaceae. Are o tulpină care crește până la un metru, un metru jumătate. Frunzele sale sunt mari, cordiforme (cu formă de inimă), acuminate (cu vârf ascuțit), tomentoase (acoperite cu peri moi, catifelați) și cu marginile dințate. Florile sunt galbene, cu 5 petale, în jur de 3-4 cm în diametru, pedunculii florilor fiind mai scurți decât pețiolii frunzelor. Fructele sunt capsule cu aproximativ 15 loje, ce se desfac longitudinal, pentru a elibera semințele. Crește prin locuri cultivate și necultivate, prin lanurile de porumb, la marginea pădurilor și prin vii.

pristolnicFrunze de pristolnic.

pristolnic2Florea de pristolnic.

pristolnic3Fructul verde de pristolnic.

pristolnic5Fruct uscat și semințe de pristolnic.

Iată și un video YouTube despre cum să recunoaștem prostolnicul:

Etimologie

Prostolnicele sunt sigiliile de piatră sau de lemn cu care se imprimă pe prescuri (pâinișoare rotunde sau în formă de cruce, făcute din aluat dospit, folosite în ritualul creștin ortodox pentru pregătirea împărtășaniei și a anafurei) semnul crucii și inițialele rituale. De aici vine și numele plantei, căci fructele sale stelate, uscate, și prin urmare întărite, erau folosite drept peceți cu care se imprima aluatul.

Una dintre referirile entografice la acest obicei, apare în ”Bucătăria țăranului român” a învâțătorului de la sat Mihai Lupescu, pe care a trimis-o spre publicare Academiei Române în 1916, dar care a rămas necunoscută publicului până la data primei sale publicări, abia în 2000:

”Când se fac turte pentru plocoane, la nuntă ori la cumătrii, le mai fac diferite flori, până nu le pune la copt, pe față, cu furculița ori cu coada lingurii, ori cu floarea unei plante ce se cultivă prin grădini numai pentru acest scop, numită floarea pâinilor.

În botanică, planta a fost descrisă pentru prima dată de către botanistul german Friedrich Kasimir Medikus, în 1787, și de atunci a intrat în atenția mai multor specialiști, care i-au atribuit diferite denumiri, considerate astăzi sinonime, dar depășite,, deși ele se păstrează în articole și referințe mai vechi: Abutilon abutilon, Abutilon avicennae, Abutilon californicum, Abutilon pubescens, Abutilon tiliifolium, Malva abutilon, Sida abutilon, Sida tiliifolia. Denumirea actual acceptată, Abutilon theophrasti, este compusă din numele genului, Abutilon (cuvânt latinizat din termenul arab ’abū-ṭīlūn, pe care Avicena îl atribuise acestei specii sau uneia similare) și theophrasti, dedicat botanistului antic Teofrast.

Istorie

Pristolnicul a fost crescută în China încă de acum 4000 de ani pentru fibrele sale, foarte rezistente. Originile sale sunt în Asia, dar, la fel ca în cazul altor specii, ea a devenit parte integrantă din peisajul european relativ devreme.

În prezent este considerată specie invazivă, foarte prolifică și dăunătoare, pe continentele americane, unde a fost introdusă după 1750 cu intenția de-a o transforma în cultură pentru obținerea fibrelor pentru frânghii, inițiativă care a eșuat lamentabil, dar și la noi și în Balcani, unde este tratată ca buruiană nedorită, pentru culturile de porumb, în primul rând.

Uz alimentar

Frunzele tinere sunt comestibile și se pot consuma soté sau tocate în omletă. Probabil cea mai cunoscută bucătărie tradițională care folosea frunzele de pristolnic este cea din Insulele Maldive, în Oceanul Indian, unde acestea erau servite cu pește sau adăugate la un preparat local, mas huni – o tocătură din pește, ceapă, miez de nucă cocos și ardei iute.

Semințele, când sunt încă verzi, sunt, de asemenea, comestibile și au un gust asemănător cu cele de floarea soarelui. Se consumă încă în China și Kașmir, unde sunt considerate un fel de găstărică de către copii. Când se coc complet devin amare și de aceea necesită un pic de preparare înainte de-a fi consumate. Se lasă în apă până își pierd amăreala, apoi se usucă și se macină fin, obținându-se o făină care în aceste zone se folosește pentru prepararea unui fel de tăieței.

Semințele conțin între 15-30% ulei, astfel că erau de multe ori păstrate în acest scop, deși astăzi această activitate a fost abandonată, în favoarea altor tipuri de ulei, mai ușor de obținut.

Iată un video YouTube, împărțit în 3 părți, despre cum se poate obține făina de pristolnic și face pâine:

Uz domestic

Din nou în Asia, pristolnicul a fost folosit pentru fibrele sale din care se prelucrau frânghii, țesături aspre și plase de pescuit. În lumea de astăzi este greu de imaginat cât de importante erau sursele de fibre înainte de apariția celor sintetice. Noi aveam cânepa și inul, pe care ne bazam masiv, dar în alte regiuni plante ca pristolnicul puteau furniza această materie primă, extrem de importantă pentru navigație, în primul rând.

La noi, cum povesteam mai sus, pristolnicul a captat imaginația femeilor care foloseau fructul stelat drept ”pecete” pentru a imprima modele florale pe turtele din aluat, înainte să fie date la cuptor.

O altă utilizare, care astăzi ni s-ar putea părea amuzantă, era folosirea frunzelor în locul hârtiei igienice.