Etichete

, , , , , , ,

dracila3

DRACILĂ. Berberis vulgaris. Tufă spinoasă cu frunze căzătoare, aparținând genului Berberis, cu frunze verde deschis, ce devin ruginii toamna și fructe roșii comestibile, cu gust puternic acrișor, comună florei spontane din aproape toată Europa, nordul Africii și vestul Asiei.

Etimologie

Dracilă pare a proveni din limba slavă, însemnând la rădăcină mărăcine. Drácilă f., pl. ĭ și e (vsl. dračĭ, dračiĭe, mărăcinĭ; rus. dráčie, ceh. drač, bg. draka, un copăcel spinos.” (Scriban, 1939).

Îi se mai spune acriș-roșu (Trans.), Agriș roșu, Drăgină, (Trans.), Lemn-galben, Macriș-de-răuri, Măcriș-iepuresc, Măcriș-spinos (Trans.)” (Zacharia Panțu, Plantele cunoscute de poporul român, 1906).

Cum o recunoaștem?

Iată cum o descrie profesorul Zacharia Panțu într-un ”vocabular botanic” intitulat Plantele cunoscute de poporul român și publicat în 1906:

”Arbust spinos cu scoarța cenușie și cu lemnul galben; spinii tripartiți; frunzele obovale, ciliat-serrate, dispuse in fascicule; florile galbene, cu miros neplăcut, dispuse în raceme, care atârnă în jos, caliciul cu 6 sepale, corola cu 6 petale, prevăzute la bază cu câte 2 glandule galbene-portocalii; 6 stamine, care fiind atinse de un corp străin se apropie brusc de pistil; fructele sunt boabe (bace) ovoide de un roșu aprins. Crește prin tufișuri și lunci. Uneori se cultivă pentru a face garduri vii, dar trebuie să fie la o mare distanță de sămănăturile de grâne, căci pe frunzele de dracilă trăiește în timpul iernii detestabila ciupercă oarazită Puccinia graminis, cunoscută poporului nostru sub denumirea de rugina grâului.
Mai-Iunie. Meliferă. […]”

dracilaFlori de dracilă.

dracila2Foliaj vara și toamna.

Tulpina este lemnoasă, dreaptă și ramificată, cu coaja netedă, cenușie și miez alb și poate crește și până la 4 m.

Frunzele sunt alternate, lungi de 2-5 cm, cu pețiole scurte, prezentând diferite stadii de trecere între frunză și spini, în care se vor transforma anul următor.

Florile sunt mici, galbene, dispuse în raceme și au un miros ușor neplăcut. Staminele lor arată o sensibilitate remarcabilă atunci când sunt atinse, strângându-se imediat lângă pistil. Insectele de diferite tipuri sunt extrem de atrase de floarea de dracilă. Linnaeus a observat că albinele, atunci când sunt în căutare de miere, ating filamentele care se contractează brusc, răspândind astfel polenul. În poziție inițială, staminele rămân în concavitatea petalelor, la adapost de ploaie, până când unele insecte le ating inevitabil.

Fructele sunt bace de aproximativ 1 cm, oblonge, ușor curbate, care le maturitate devin roșu puternic și au un gust puternic acrișor, pe care unii îl găsesc revigorant și plăcut.

Varietăți similare ca aspect și întrebuințări cu drăcila europeană este Berberis integerrima, specifică Orientului, Berberis hispanica, cu fructe albăstrii și Berberis thunbergii, numită și berberis japonez sau dracilă japoneză, cu fructe roșu-portocalii.

dracila5

Deseori este confundată cu cătina de gard, Lycium barbarum, cunoscută și ca goji european.

Uz culinar

Dracila era cultivată, pe vremuri, în special pentru fructele sale acrișoare, care erau conservate sub diverse forme (inclusiv murate) și erau folosite de-a lungul anului pentru sporirea gustului feluritelor preparate. Sunt extrem de bogate în vitamina C.

Din ele se poate face gem, zalatină, dulceață, sau sosuri pentru carne și vânat, datorită conținutului ridicat de pectină, care întărește gemul imediat ce este luat de pe foc.

Frunzele au același gust acid, fiind folosite în alte vremuri în scopuri similare cu cele ale fructelor. John Gerard, herbalist și grădinar regal al Curții engleze la cumpăna dintre secolele XVI și XVII, le recomadă ‘to season meat with and instead of a salad’ (pentru asezonarea cărnii și în loc de salată).

În Orient, în special în Iran, fructele uscate de dracilă (numite zereshk) sunt folosite în pilaf asemeni stafidelor, dar și pentru sporirea savoarei chiftelelor din carne de miel sau a preparatelor de pasăre.

dracila4Dracilă uscată / Pilaf cu zereshk. (rețetă în limba engleză)

dracila6 Fructe de dracilă / File de pui iranian cu șofran și zereshk. (rețetă în limba engleză)

dracila7Fructe de dracilă / Șarlotă persană cu smochine și dracilă. (rețetă în limba germană)

dracila8Dracilă / Gem din fructe de dracilă (rețetă în limba engleză) în sandviș cu brânză maturată și bacon (rețetă în limba engleză).

Uz medicinal

”Rădăcina, frunzele și fructele de dracilă se întrebuințau odinioară în medicină. Dulceața făcută din fructele acestei plante este întrebuințată pentru durerea de piept.” (Zacharia Panțu, Plantele cunoscute de poporul român, 1906)

Fructele conțin acid citric și malic și au proprietăți astringente. Ameliorează cazurile de febră și vindecă scorbutul când sunt luate sub formă de infuzie, decoct, gem sau dulceață și calmează durerile de gât, ca sirop.

Coaja de dracilă conține berberină și berbamină, alcaloizi amar și ușor toxici, tanini, ceară, rășini, grăsimi vegetale, albumină, amidon și mucilagii. Datorită tuturor acestor componente, se folosea în scopuri medicinale pentru efectul tonic, purgativ și antiseptic. Se administra sub formă de decoct, infuzie și tinctură, sau sub formă de săruri, în special în bolile ficatului (gălbinare) și ale tractului digestiv (constipație sau diaree), dar și pentru tratarea stărilor febrile și afecțiunile bilei.

Alte utilizări

Din rădăcină și din scoarță se obține o vopsea vegetală galbenă intensă, potrivită pentru lână, fibre vegetale, chiar și piele.

Dracila era și este cultivată drept gard viu, datorită spinilor săi, dar și ca plantă ornamantală prin parcuri și grădini.