Etichete

, , , ,

crusin1

CRUȘINUL. Rhamnus fragula (sau, după denumirea mai veche, Frangula alnus). Este un arbust din familia Rhamneceae, originar de pe un spațiu generos, ce cuprinde continentul european și vastele stepe ale Asiei de vest, incluzând nordul Africii aflat sub influența climatică a Mediteranei. În epoca modernă, crește ca specie naturalizată și pe alte continente.

Etimologie

Numele său provine din slavă și se regăsește în forme similare în mai multe limbi est europene: krušina (cehă și sârbă) și Крушина (rusă, ruteană şi ucraineană). Îi se mai spune crușân, crușei, lemn câinesc sau pațachină, o formă arhaică, care, la rândul său, provine din slavă și se traduce prin putoare, nume datorat mirosului neplăcut al plantei.

Cum îl recunoaștem?

Crușinul este un arbust cu frunze căzătoare, ce crește, de obicei, sub forma unui tufiș multiramificat, care ajunge până la 3 m în înălțime. Mai rar, ia forma unui copac de dimensiuni medii, care nu depășește 6 m. Are scoarța maroniu închis, dar la interior, dacă este crestată, galben intens. Are frunze ovate, aranjate alternativ pe ramuri. În mai-iunie, face flori micuțe (3-5 mm) cu 5 petale verzui deschis, triunchiulare, care cresc în buchețele de 2 până la 10, la axila frunzelor. Fructul, o drupă cu miez moale, nu mai mare de 1 cm în diametru, trece de la verde, la roșu (sfârșitul verii) și apoi violet închis spre negru când se coace complet (începutul toamnei). Acesta conține 2 sau 3 semințe maronii.

arbustArbustul, frunzele și fructele de crușin.

crusin2Fructe de crușin în diferite stadii de coacere.

crusin3Floare de crușin.

crusin5Coajă și lemn de crușin.

Preferă solurile umede, acide, din zonele deja împădurile, de la marginea răurilor, terenurilor mlăștinoase sau văilor, unde crește frumos în soare sau la umbră parțială, dar mai puțin viguros la umbra deasă.

Prezența sa este importantă pentru albine, care îl polenizează și pentru păsări sălbatice, în special sturzii, care se hrănesc cu fructele sale.

Nefiind o plantă cu calități decorative deosebite, crușinul nu este prea des cultivat, el regăsindu-se mai degrabă în flora spontană. Totuși, există o varietate horticolă întâlnită prin parcurile europene drept arbust ornamental – Rhamnus frangula ‘Asplenifolia’, cu frunze extrem de înguste și aspect interesant.

crusin4Rhamnus frangula ‘Asplenifolia’ primăvara și toamna.

Uz medicinal

De-a lungul istoriei, crușinului îi s-a atribuit puterea de-a apăra de demoni, otravă, magie și dureri de cap. Și, dacă aceste atribute au fost abandonate odată cu evoluția mentalităților moderne, câteva aplicații medicinale au rămas încă valabile. Coaja sa a fost folosită în medicina populară drept laxativ, datorită unui compus organic, antrachinona, aflat într-o cantitate semnificativă în compoziția sa (7%) și care are acest efect asupra organismului uman. Însă coaja de crușin nu poate fi folosită oricum. Este necesar ca ea să fie culeasă și uscată vreme de un an înainte de-a fi folosită, căci antrachinona din coaja scoarța proaspătă este prea puternică și are un efect purgatic puternic, violent. Chiar și coaja uscată poate creea probleme dacă este folosită excesiv.

Alte utilizări

Alte părți ale crușinului nu se folosesc în scopuri medicinale și cu atât mai puțin alimentare. Fructele sale sunt amare și toxice pentru oameni, însă ele se utilizau la obținerea unor vopsele vegetale. Din fructul crud se extrage o nuanță verzuie, iar din fructele coapte o culoare violet albăstrie. Din scoarță și frunze se obține o nuanță de galben, care amestecată cu săruri de fier devine negru.

Lemnul său este compact și rezistent, cu ardere uniformă, ceea ce îl făcea, pe vremuri, cel mai bun lemn pentru obținerea prafului de pușcă. Tot din tulpina sau ramurile sale tinere se pot obține arcuri elastice, de foarte bună calitate.

Și, în final, crușinul este unul dintre arborii care se pretează excelent la cultivarea lor sub forma bonsai.

crusin6