Etichete

, , , , , ,

trapa7

CORNACI sau CIULINI-DE-BALTĂ. Trapa natans. Specie plutitoare, întâlnită în flora spontană a apele dulci cu curs lin, nativă pe un teritoriu vast, din Europa până în marginile estice ale Asiei. Datorită fructelor sale comestibile, cornacii au fost culeși și consumați încă din preistorie, iar în timpurile noastre sunt cultivați pe suprafețe extinse în Asia.

Cum îi recunoaștem

Cornacii au tulpini subacvatice, ce pot ajunge și până la 4-5 m. Ele se înfig în mâlul de pe fundul apei, printr-o rețea de rădăcini foarte fine. Frunzele sale sunt de două feluri. Unele cresc de-a lungul tulpinii scufundate, subțiri ca niște ace, iar celelalte cresc într-o rozetă la suprafața apei, fiind și partea imediat vizibilă. Acestea au o formă tringhiulară și marginile dințate. Pețiolii acestor frunze au o porțiune umflată, care ajută planta să se mențină ușor la suprafață. La începutul verii cornacii înfloresc, dezvoltând flori albe cu 4 petale. La sfârșitul verii, floarea lasă loc fructelor de culoare verde, cu 3 colțuri ascuțite. La maturitate, acestea se desprind de rozetă plutind în josul apei.

La noi, cornacii pot fi întâlniți în special pe numeroasele canale ale Deltei, unde condițiile sunt excelente pentru aceste plante. Fructele lor sunt duse de apă până la mare, iar de aici sunt împrăștiate de valuri de-a lungul întregului litoral. În ciuda unei mit persistent, cornacii nu sunt fructele algelor marine.

trapa1Floarea ciulinului de baltă.

trapa2Părțile ciulinului de baltă sunt aici foarte vizibile. Frunzele subacvatice, rozeta, pețiolul umflat al frunzelor (pentru plutire) și fructele țepoase.

trapa5Cornaci verzi și uscați.

Etimologie

Numele său botanic, trapa, este derivat din latinul calcitrapa, pe care aș putea să-l traduc prin capcană-pentru-picioare. Termenul folosit la noi, cornaci, ca și cel de ciulini-de-baltă, vin fără îndoială de la forma sa spinoasă, ce pare a purta coarne sau țepi.

Alte popoare îi numesc alune-de-apă (water chestnuts) sau tepi-de-apă (water caltrop). Și tot datorită formei sale li se mai spune colții-dracului sau fructul-dracului.

Istoria uzului ciulinilor de baltă

Numerose investigații arheologice, întreprinse în nordul Europei, au descoperit, printre altele, că ciulinii de baltă făceau regulat parte din dieta populațiilor primitive de Homo sapiens. Am învățat cu toții că a fost o vreme când așezările triburilor primitive erau lacustre (construite pe suporți de lemn deasupra apelor line sau stătătoare). Plecând de aici nu este greu să ne imaginăm că aceștia își suplimentau alimentația cu fructele consistente ale ciulinilor de baltă.

În alte regiuni ale globului – India, China, unde există și astăzi tradiția consumului lor – cornacii, tratați drept bunătăți speciale, erau o ofrandă pentru zei, dar erau și plante cu proprietăți vindecătoare. Un tratat de medicină chinezească, Sumarul Chinezesc al plantelor medicinale, publicat în 1694, recomandă ciulinii-de-baltă pentru tratarea alcoolismului, dar și pentru ameliorarea simptoamelor febrei. Hindușii îl consumau cu atât mai mult în perioadele de post și în preparatele rituale.

Chiar și în Europa altor vremuri, cornacii se găseau de vânzare prin piețe. De multe ori erau vânduți gata copți, drept gustare, după ce fuseseră ținuți în jar încins sau gătiți în cuptoare, asemeni castanelor coapte.

Un motiv pentru pierderea obiceiului de-a le consuma poate fi că multe dintre râurile pe cursul cărora se întâlneau au astăzi debitul mult mai scăzut, sau, mai rău, sunt foarte poluate. În prezent, în multe regiuni ale Europei, cornacii sunt considerați o specie amenințată – asta în timp ce pe continentul american (unde planta a fost introdusă după 1800) ei s-au înmulțit excesiv, până la a fi declarate specii invazive, extrem de prolifice.

Utilizări culinare

Miezul cornacilor, alb și cărnos, are o aromă ușor dulceagă, care amintește de cea a alunelor sau castanelor. Pot fi mâncați cruzi, copți, fierți, sau prăjiți. Se pot conserva pentru perioade mari de timp în miere sau pot fi măcinați până se obține o făină. Chiar și la noi în țară, există înregistrări etnografice ce afirmă că această făină de cornaci era folosită pe vremuri în bucătăria comunităților Deltei. Din acest aluat se făceau un fel de lipiii sau o fiertură pasată, asemănătoare cu piureul de cartofi.

Miezul este bogat în proteine, grăsimi vegetale, zaharuri, vitamina B1, B2 și C, calciu, fosfor și fier.

trapa3Cornaci cu coajă.

trapa4Partea comestibilă este miezul alb din interior, care se poate mânca crud sau gătit asemeni castanelor (sau cartofilor).

trapa6 Lipii din făină de ciulini de baltă.

Atenție!

Un aspect particular al cornacilor este că au tendința de-a acumula metale în pulpa fructului. Și cum răurile noastre, inclusiv marea și lunga Dunăre, sunt foarte poluate în vremurile pe care le trăim culesul și consumul lor trebuie făcut cu atenție. Nu recomand consumarea lor în stare crudă (chiar dacă pe vremuri se făcea și o mai fac și astăzi lipovenii) căci aceste acumulări de metale sunt nocive pentru organismul uman. Vestea bună este că metalul este eliminat aproape în întregime prin fierbere (în mai multe ape cu atât mai bine).

Un alt pericol întâlnit atunci când mâncăm cornaci direct din barcă este că, asemeni multor plante de apă dulce, suprafața ciulinilor de baltă (fruze și fructe) poate fi acoperită cu ouă microscopice de Fasciolopsiasis, vermi intestinali ce pot infecta oameni și animale deopotrivă. Am învățat și despre ei la școală, dacă vă mai aduceți aminte imaginea din manualul de Biologie și nu este ceva ce vă doriți. Dar și Fasciolopsiasis este eliminată prin gătire, căci tratamentul termic ucide ouăle.

Ciulinii negri, pe care îi puteți găsi pe plajele Mării Negre, sunt uscați și nepotriviți pentru consum.