Etichete

, , , ,

bumbac

Omniprezentul bumbac, în ale cărui fibre ne înveșmântăm astăzi, are puțină istorie în România. Această situație este valabilă pentru toate țările est-europene, și, cu un avans de un secol sau două și pentru restul Europei.

Bumbacul, însă, fusese de mult descoperit la doi poli opuși ai lumii antice. Acum peste 7000 de ani el fusese domesticit și lucrat în India și în Mexic, însă Europa rămăsese necunoscătoare în privința acestor fibre noi. Motivul trebuie să fi fost faptul că bumbacul are nevoie de o clima caldă, iar continentul european cu clima sa temperată era încă inadecvat acestei culturi.

Musulmanii, mai aproape de granițele civilizației hinduse, au răspândit fibrele de bumbac odată cu expansiunea lor spre vest, Balcani, Africa de Vest și Spania. Iar în secolul al XV-lea, state cu putere comercială, ca Veneția și Țările Flamande, au început un negoț intens cu țesături de bumbac importate din Orient. În următoarele secole, bumbacul în formă brută, a devenit tot mai familiar europenilor, care continuau sa îl importe.

La noi, totuși, țesătura de bumbac nu a fost cunoscută până în secolul al XIX-lea, exceptând ocazionalele veșminte sau pânze cumpărate din Levant și Imperiul Austro-Ungar, la care avea acces doar elita înstărită.

Până la venirea și răspândirea bumbacului, am folosit, cu succes, inul și cânepa, fibre pe care astăzi le regretăm căci, iată, realizăm tot mai mult calitatea și beneficiile lor. Hainele și așternuturile de in sunt mai scumpe și mai dorite, însă tot mai rare. Iar cânepa aproape că nu mai este folosită de loc. Ambele sunt fibre mai rezistente și mai durabile ca bumbacul, în plus ele se pot purta în orice fel de temperatură. Sunt puternic absorbantw și de aceea erau ideale pentru cămășile de lucru în timpul verilor fierbinți sau umede. Nu se lipesc de piele și îndepărtează transpirația.

inFibre trecute prin țesală și tesătură de in.

canepaFibre și țesătură de cânepă.

Bumbacul, nou venit, era considerat mai fin și mai suplu, un articol de lux.

Este fascinant cum se învârte roata istoriei. Acum 200 de ani boierii purtau bumbac exotic pe care plăteau o căruță de bani ca să se diferențieze de straiele tărănești de in și cânepă. Astăzi branduri internaționale vând haine croite din in în colecții deloc ieftine, iar majoritatea populației poartă bumbac, acum cea mai ieftină fibră vegetală.

Iată cum am ajuns aici

Bumbacul a început să fie folosit pe cale largă în gospodăria ţărănească de la noi din ţară începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. Cea mai mare parte era importată sub formă brută, fire sau ţesături. Bumbacul brut sau în fire era în cea mai mare măsură destinat consumului ţărănesc.

Cultivarea bumbacului a început târziu, după anii 1860, mai întâi pe suprafeţe restrânse în Moldova şi în Muntenia. O dată cu trecerea timpului, suprafeţele cultivate cu bumbac s-au extins, în special în partea de sud a ţării, aşa încât în anii 1932–1933, în judeţul Teleorman existau 346 hectare cultivate cu bumbac. Cea mai mare producţie (38.500 tone) s-a înregistrat în anul 1953, când s-a ajuns la o suprafaţă cultivată de 224.700 hectare. Ulterior, suprafeţele cultivate s-au redus, datorită condiţiilor climaterice defavorabile, reflectate în calitatea fibrelor. Și, pentru că producţia autohtonă nu putea satisface cererea tot mai mare de bumbac necesar industriei casnice, s-a continuat importul. El era accesibil oricărei gospodării ţărăneşti, cei mai săraci preferând să cumpere bumbacul brut şi să-l toarcă.

Pe la 1860, în târguri se vindea ocaua (1,271 kg) de bumbac cu 2 lei, ceea ce însemna valoarea a două găini sau a unei gâşte. În anul 1905 un pachet de bumbac costa de la 10 la 14 lei (salariul unui muncitor obişnuit era de 1 leu/zi) dar dintr-un pachet de bumbac se putea ţese pentru 4 persoane adulte sau 8 copii. Din pânza obţinută se confecţionau cămăşi, izmene, cămăşuţe pentru copii, feţe de masă, cearceafuri și ştergare, înlocuind treptat fibrele de in și cânepă de care povestisem mai devreme.

Sursa aici și aici.