Etichete

,

spanacul-ciobanului3

SPANACUL-CIOBANULUI. Blitum bonus-henricus (sinonim Chenopodium bonus-henricus). Până de curând catalogată în genul Chenopodium (ceea ce o făcea rudă cu căprița), spanacul-ciobanului a fost mutată într-un gen nou, Blitum, în urma cercetărilor filogenice recente care o apropie mai mult de genul Spinacia (al spanacului).

Cum o recunoaștem?

Este o plantă erbacee perenă, nativă pe continentul european și care se regăsește în principal în Europa centrală și de sud-est. Ea a fost transportată pe alte continente de către primii coloniști europeni, care luau cu ei semințele plantelor cu care erau obișnuiți și pe care le cultivaseră toată viața. Deși a fost una dintre speciile comune în grădinile vechilor fermieri, astăzi spanacul-ciobanului se întâlnește în special în flora spontană din toata țara.

Crește până la 40 de cm în condiții obișnuite, dar ajunge și la 80 cm în condiții prielnice de climă și sol. Dezvoltă frunze lungi și late (5-10 cm), de formă romboidală când sunt tinere, care iau o formă de săgeată la maturitate (cu loburi ascuțite la bază). Au aspect cărnos, cu față ușor lucioasă și spatele mai aspru. Florile, de dimensiuni micuțe și culoare verde-roșiatică, apar chiorchine la vârful tulpinii. Ele produc semințe roșiatice de 2-3 mm.

Planta preferă soluri grase, bine drenate, unde crește, mai ales, în semi-umbră. Este nevoie de 2-3 ani ca planta să se prindă bine și să dea frunze și lăstari ce pot fi culeși fără probleme. De aici și lipsa de interes a fermierilor, care o consideră neprofitabilă.

Etimologie

Este interesant cum țăranii europeni au denumit-o instinctiv spanac spre deosebire de specialiști care, începând cu Carl Linnaeus, au considerat-o până de curând o specie de Chenopodium. La noi îi s-a spus spanacul-ciobanului sau spanac-sălbatic, însă prin alte țări este cunoscută drept Good King Henry (engleză), bon-Henri (franceză), buon-enrico (italiană), Gute Heinrich (germană), etc. Cine era deci acest Henric? Originile denumirii sunt controversate. O carte publicată în 1938, scrisă de Hilda Leyel, propune teoria că acest nume vine de la Henric al IV-lea al Franței, care promisese o găină în fiecare oală țărănească (planta era folosită abundent pentru hrana păsărilor de curte). Alți autori contestă această ipoteză susținînd că termenul king apare doar în limba engleză (fiind probabil adăugat ulterior) și că plante era numită henric-bun, în opoziție cu o alta, otrăvitoare, care s-ar fi numit henric-rău.

spanacul-ciobanului1spanacul-ciobanului2

Uz culinar

Aproape uitată astăzi, spanacul-ciobanului era una dintre cele mai des cultivate plante în grădinile medievale. La vremea aceea se consumau în special lăstarii tineri, care se găteau și se consumau asemeni sparanghelului. Aceși lăstari pot rezista până la 3 luni din momentul culesului, cu mult mai mult decât cei de sparangel. Crescuți în sol fertil lăstarii cresc groși cam cât un creion.

Până pe la 1900 planta încă se găsea prin curți și se putea cumpăra din piețe, apoi, odată cu hegemonia agriculturii industriale, spanacul-ciobanului a fost dată încet-încet uitării, în principal pentru că nu s-a adaptat cultivării intensive și a fost considerată nerentabilă. Astăzi, în cele mai multe locuri, planta este considerată buruiană.

Frunzele sunt cărnoase și au gust bun. Se pot consuma proaspete, opărite sau gătite la abur. Sunt bogate în vitamina A, C, calciu și fier.

Mugurii florilor micuţe se culeg şi se consumă opăriţi sau gătiţi uşor la abur. Astăzi aceştia sunt consideraţi o delicatesă care se obţine greu şi se plăteşte scump la unele restaurante din occident.

Semințele, sunt de asemenea comestibile și se pot consuma în moduri similare celor de quinoa. Ele pot fi măcinate, iar făina obținută utilizate în amestecuri de făine pentru pâine. Pentru a îndepărta saponinele din semințe, acestea se lasă peste noapte la înmuiat, apoi se spala în două rânduri de ape.

spanacul-ciobanului5spanacul-ciobanului4

Uz gospodăresc

Spanacul-ciobanului era folosită și pentru obținerea unei vopsele verzi-aurii pentru fibrele naturale.

Surse: