urzica4

URZICA. Urtica dioica. Plantă erbacee perenă din familia Urticaceae, nativă din emisfera nordică și întâlnită în flora spontană de-a lungul Eurasiei și Africii de nord. În prezent ea a ajuns să face parte ca specie invazivă din fauna cotinentului nord american. Genul Urtica conține mai multe specii la nivel planetar, însă, dintre toate, urzica comună este cea mai cunoscută și mai răspândită.

Utilizarea urzicilor datează de milenii în domeniul alimentar și terapeutic, dar și practic, ca sursă de fibre naturale folosite pentru împletituri cu uz domestic.

Etimologie

Cuvântul vine din limba latină – urtica – și s-a păstrat până astăzi cu ușoare variații în majoritatea limbilor romanice: ortica (italiană), ortie (franceză), ortiga (spaniolă), urtica (portugheză).

Unde le găsim?

Urzicile cresc din abundență în zonele necultivate de la câmpie, deal și munte, acolo unde solurile sunt suficient de umede. Pentru că este o mare iubitoare de umezeală, o întâlnim în principal în păduri sau lăstărișuri, unde ea poate crește nestingherită la umbră.

Un alt mediu propice pentru urzici sunt gospodăriile sau terenurile abandonate, folosite la un moment dat pentru agricultură, datorită nivelului ridicat de fosfați și nitrogen din sol, asociat cu prezența activității umane.

Cum o recunoaștem?

Urzicile cresc într-un an până la 1m (uneori 2m în cazuri excepționale), dar iarna se ofilesc și mor. Acest ciclu este reluat anual, ceea ce nu împiedică urzicile a fi o specie foarte proliferă. Au rădăcini bogate și o rețea largă de rizomi și stoloni, de culoare galbenă, care ajută la răspândirea rapidă a coloniilor de urzici.

urzica5urzica6

Cea mai ușor reconoscibilă parte la urzici sunt frunzele de mărimi diferite, de la 3 la 15 cm, cu marginile puternic zimțate și aspect păros, datorat acelor microscopice care acoperă întreaga suprafață a frunzelor și tulpinii. Multe specii de urzică au perișori neînțepători, dar urzica comună este o bestie în miniatură, cu ace al căror vârf se rupe la atingere, injectând un amestec de substanțe chimice puternic iritante: acetilcolină (neurotransmițător cu efect excitant), histamină (alt neurotransmițător care mărește permeabilitatea capilarelor), serotonină, moroidină (care prelungește senzația de usturime), leukotrienă (compus chimic cu efect alergic, mai ales în cazuri de astm și rinită alergică). Acest mix de elemente cauzează o senzație acută de urzicare (de unde și numele).

!Atenție. Culegeți urzicile folosind mănuși pentru protecție.

urzica7

Uz culinar

Urzicile au o aromă oarecum asemănătoare cu spanacul și sunt bogate în vitamina A, C, potasiu, mangan și calciu. Există o tradiție îndelungată ca la sfârșitul iernii urzicile tinere să fie culese pentru mâncare, o sursă importantă de vitamine după dieta săracă din iarnă.Pentru a fi consumate, urzicile trebuie lăsate la înmuiat peste noapte sau opărite în apă fierbinte înainte de-a fi gătite propriu-zis. Acest proces elimină chimicalele din ace, lăsând urzicile perfect potrivite pentru consum. Plantele astfel pregătite pot fi consumate în diferite moduri pe care le-am și ilustrat mai jos, împreună cu linkurile la rețetele respective. Pe lângă acestea, am să pomenesc și câteva modalități tradiționale din mai multe regiuni: urzici sotate, cu ochiuri, alături de mămăligă, plăcinta cu urzici, supa de primăvară cu urzici și purée-ul sau sosul verde de urzică.

Planta matură (după înflorire) dezvoltă un tip de particule numite cistolite, care sunt iritante pentru tractul urinar – de accea se condideră că în acest stadiu urzicile nu mai sunt bune pentru consum.

urzica1Ravioli de casă cu urzici și urdă proaspătă.

urzica9Merdenele cu urzici.

urzica12Plăcintă grecească cu urzici.

urzica2Tartă cu urzici, ciuperci și semințe de pin.

urzica3Supă cremă de urzici cu usturoi verde.

urzica8Orez cu urzici si rodie.

urzica11Pesto de urzici.

Ce nu am adăugat este că frunzele sau florile uscate se pot folosi sub formă de infuzie.

Uz terapeutic

Urzicile au fost folosite din timpuri străvechi ca remediu natural în ameliorarea simptomelor de artrită. Aceeași compuși chimici, care irită pielea la atingere, pot fi benefici în cazurile celor ce suferă de inflamații ale articulațiilor, tocmai datorită stimulării la nivel neuronal și al activității asupra capilarelor. Urticarea intenționată se făcea cu mănunchiuri de urzici tinere frecate de piele, furnizând un remediu tradițional temporar pentru durerea cauzată de artrită sau reumatism.

Pe de altă parte, urzicile (sub formă de ceaiuri, sau zeamă de frunze zdrobite) au fost prescrise ca leac în tratarea unei game largi de afecțiuni: ale ficatului, ale sistemului urinar și tractului intestinal, ale pielii, sistemului cardio-vascular, în cazuri de hemoragie, gută, reumatism și răceală.

Zeama de urzici a fost cel mai vechi tratament capilar în cazurile de mătreață și, dacă vă mai aduceți aminte, era șamponul comunist numărul unu. Eu nu-mi amintesc să fi avut mătreață pe atunci, dar nu pot face o regulă dintr-un singur caz.

În plus, urzicile ajută la menținerea nivelul glicemic în cazurile celor care suferă de diabet.

Uz practic

Urzicile conțin un tip de fibre foarte rezistente, care pot fi recoltate asemeni fibrelor de in sau cânepă. Totuși, ele sunt mai aspre și erau folosite mai degrabă la confecționarea țesăturilor aspre utilizate în gospodărie.

Poate cel mai cunoscut moment de utilizare a textilelor din urzică, din istoria relativ recentă, sunt uniformele soldaților germani din Primul Război Mondial, când bumbacul devenise greu de găsit.

O altă utilizare mai comună, poate, era confecționarea de sfoară și frânghie. Aici găsiți un tutorial care explică cum se extrag fibrele pentru sfoară.

Din rădăcină, pe vremuri, se extrăgea un colorant natural de culoare galbenă, iar din frunze un galben-verzui. Ambele se foloseau la colorarea firelor de cusut sau a hainelor.

urzica10