Etichete

, , , , , ,

mosmon6

MOȘMON s.n. Mespilus germanica. Arbust din familia Rosaceae ce crește sub forma unei tufe (mai des) sau a unui arbore de până la 8 m (în condiții ideale). Are scoarță gri-brună, cu crăpături verticale ce formează plăcuțe rectangulare care se cojesc. Ramurile mai subțiri sunt roșiatice. Frunzele sunt verde închis și sunt acoperite cu perișori fini care le dau un aspect pufos, au formă eliptică. Florile sunt solitare, cu 5 petale albe și parfumate, cu diametrul de 3-6 cm și în jur de 30 de stamine la centru. Fructele moșmonului – numite moșmoane – sunt mici (2-3 cm), cărnoase, cu formă rotundă sau de pară și cu o serie de sepale carerămân pe fruct și îi dau aspectul caracteristic. La maturitate devin brune sau portocalii. Au coajă tare și conțin câte cinci semințe. Perioada de înflorire a moșmonului este aprilie-mai, iar coacerea fructelor se întâmplă în octombrie.

mosmon1mosmon7

Moșmonul este un arbore iubitor de soare, preferă verile căldurose și iernile blânde. Este rezistent la secetă și preferă soluri uscate, calcaroase, iar uneori ușor acide. Crește solitar și se întâlnește mai degrabă rar, iar ca durată de viață arborele rar depășește vârsta de 50 de ani.Moșmonul a fost cultivat din Antichitate și a fost apreciat pentru faptul că fructele sale sunt printre puținele de găsit în mijlocul iernii. Primii care l-au cunoscut și utilizat de-a lungul mai multor milenii au fost perșii, iar de aici a fost importat în Grecia Antică acum aproape 2700 de ani. În epoca romană moșmonul era deja bine cunoscut, tradiția cultivării sale fiind transmisă de-a lungul întregii Europe. În toate epocile, până prin secolul 18, moșmoanele au fost prețuite și folosite în bucătăriile popoarelor europene, dar apoi obiceiul a început să fie neglijat și treptat copacul a fost dat uitării.În ciuda numelui său botanic, specia nu are o legătură aparte cu spațiul germanic – în fapt, moșmonul îți are originile în același spațiu climatic care apare cu recurență de-a lungul acestui blog: stepele pontice, din Balcani, trecând prin Crimeea, până spre Munții Caucaz, iar la sud de Marea Neagră – din Asia Mică până în nordul Iranului. Termenul folosit astăzi în limba română, similar altor denumiri ale arbustului din câteva limbi europene (mespilum – latină, mușmula – turcă, мушмула – bulgară, rusă și ucraineană, nespola – italiană, naspolya – maghiară) se trage din greaca antică, din vechiul cuvânt μέσπιλον (mespilon).

Fructele se consumă proaspete sau în diferite preparate culinare, mai ales după prima brumă sau după ce sunt culese și lăsate să se ”răscoacă” la întuneric. Cele ”necoapte” au pulpa albă, tare, cu gust acid și amar datorită concentrației mare de tanini, însă, lăsate la întuneric pentru o anumită perioadă, devin bune pentru consum când pulpa lor se face maronie. În acest moment fructul se înmoaie, coaja face încrețituri și se închide la culoare, iar pulpa își transformă consistența într-un fel de pastă care are aroma și textura pureului de mere. Mulți necunoscători ar putea considera în această etapa ca fructul s-a stricat – însă el acum este cel mai potrivit pentru a fi consumat în stare crudă.

mosmon4

Se mănâncă ca desert cu brânzeturi tari sau ca umplutură în tarte. Una dintre cele mai cunoscute rețete în vestul continentului este medlar cheese (medlar este denumirea englezească a moșmonului) – preparată din pure de moșmoane, ouă și unt. Se mai face gem, marmeladă sau chiar un fel de vin.
În străvechiul loc de origine al moșmonului, în zona munților Caucaz, fructele, frunzele și scoarța acestui arbust se folosesc încă în scopuri medicinale pentru o gamă variată de afecțiuni incluzând balonarea, diareea, amigdalita cu puroi sau ameliorarea stărilor febrile.

mosmon3Jeleu de moșmoane. (rețeta în link)mosmon5Rachiu aromatizat cu moșmoane pentru 6 luni. (rețeta în link)mosmon2Umplutură din fructe, zahăr și mirodenii pentru plăcintă mince pie. (rețeta în link)mosmon8Gingerbread din moșmoane și ghimbir cu cremă caramelizată. (rețeta în link)