Etichete

,

zambru8

ZÂMBRU s.m. (Pinus cembra). Arbore conifer aparținând familiei Pinaceae, rudă cu jneapănul și foarte asemănător cu acesta din punctul de vedere al acelor și conurilor, însă de talie înaltă. Poate crește până la 35 m. În tinerețe, coroana sa are o formă piramidală, îngustă, apoi largă și rotunjită, adesea neregulată. Scoarța, verde-cenușiu, îi este netedă, cu fisuri longitudinale tipice genului Pinus. Zâmbrul are ace subțiri, verde-închis, lucioase, în trei muchii, cu o lungime de până la 10 cm și grupate câte cinci. Rădăcina sa pivotantă este extrem de rezistentă la vânt puternic, iar lemnul maro-închis este dur, compact și valoros. Dar, motivul pentru care zâmbrul a ajuns pe acest site sunt conurile sale ce produc semințe mari, comestibile, foarte asemănătoare cu cele de pin – ocazie pentru care pledez pentru valorificarea zâmbrului viu, fără să recurgem la distrugerea sa. Din păcate această specie a ajuns pe Lista roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii încă din 2006.

zambru1

Zâmbrul poate trăi până la 1000 de ani, deși exemplare atât de venerabile sunt puține datorită impactului uman asupra pădurilor Europei, ce au scăzut progresiv secol după secol, iar în prezent și mai vertiginos de la un an la altul.

Zâmbrul este originar de pe continentul european și se poate întâlni în Munții Alpi, Carpați și Tatra, în zona subalpină și alpină până la peste 2300 m. Este rezistent la geruri și variații termice extreme, chiar și de -50°C, dar pretențios cu lumina. În masivul carpatic se găsește izolat sau în pâlcuri la limita superioară a zonei forestiere din munții Călimani, Rodnei, Făgăraș, Parâng și, mai ales, în Retezat, unde urcă la peste 2000 m.

Deși dicționarele românești ridică din umeri la originea etimologică a numelui zâmbru, internetul și, în special Google Translate, mi-au permis să îi dau de urmă cuvântului. Zâmbru, ca și numele botanic cembra, provin din rădăcina zirm, un termen ancestral folosit de vechile populații germanice ”barbare”, care trăiau în inima pădurilor europene ce acum câteva milenii acoperea întreg continentul. El s-ar traduce prin ”învârtit” și se regăsește în dialectele locale din zona Dolomiților (zirm sau cirum), în Friulia, provincie nord italiană (cirmolo), în italiană (cembro) și germană (Zirbel).

Pe lângă semințe, care se folosesc în moduri similare semințelor de pin comun, în bucătărie se utilizează mugurii (acele tinere) și conurile când sunt încă verzi, înainte să se întărească.

zambru6Supă cremă de cartofi cu pesto din semințe de zâmbru, o specialitate din Dolomiți.

zambru2Sirop din conuri de zâmbru din Friulia.

zambru5Risotto cu semințe de zâmbru. Semințele sunt încapsulate într-o coajă tare care se sparge, însă, ușor.

zambru4Schnapps nemțesc din conuri de zâmbru. Se folosesc cele verzi, când sunt încă moi și pot fi tăiate pentru a spori aroma.

zambru3Grappa di cirmolo, un rachiu italian din conuri tinere de zâmbru.

Alte utilizări:

  • Din mugurii de zâmbru se poate face ceai antinflamator și antibacterianp
  • Prin Italia se prelucrează acele pentru obținerea unei pulberi cu care se aromatizează untul de țară.
  • Din mană de zâmbru, la fel ca în cazul altor conifere se obține o miere neflorală, pe care o pot consuma chiar și cei alergici la miere (datorită alergiei la polen)

Surse: