Etichete

,

hamei3

HAMEIUL (Humulus lupulus) cunoscut mai ales după întrebuințarea sa cea mai importantă – aceea de ingredient de bază în industria berii – a constituit de-a lungul istoriei și una dintre cele mai des căutate și folosite „ierburi” din flora spontană, de la care se culegeau lăstarii sau vârfurile și se găteau după felurile metode de preparare tradițională.

hamei1lastari-de-hamei

Hemei, Hamei. [fr. Houblon; g.Hopfen]. Humans Lupulus . Plantă erbacee, volubilă din fam. Moraceae-Cannaboideae; frunzele opuse cu 3-5 lobi, grosier serat-dințate, sunt cordiforme la bază; florile dioice sunt galbine verzui, cele mascule, dispuse în raceme ramificate, sunt pețiolate, periantul squamiform cu 5 diviziuni, stamine 5 cu anterele erecte; cele femele sunt dispuse câte 2 la subțioara bracteelor, imbricate și reunite, în spice compacte ovoide sau subglobuloase, constituind astfel un strobil (con).

Crește prin lunci, prin crânguri și păduri, pe garduri și cultivat. Iulie-August.
Mai toate părțile inflorescenței femele ale acestei plante sunt acoperite cu peri glanduloși, care secretă o substanță armadă și amară, cunoscută sub numirea de lupulină, care tocmi face ca H. lupulus să fie întrebuințat la fabricarea berii. Tot din cauza lupulinei se întrebuințează și în medicină ca tonic, amar, antidispepsic, antiscorbutic, antiscrofulos.

Vârfurile tinere de hemei, gătite, sunt comestibile. (Zaharia Panțu, Plantele cunoscute de poporul român, 1906)

Etimologie

Numele românesc hamei, cu formele hemei (în Moldova) și hămei (în Transilvania) se regăsește în mai multe limbi europene, și are probabil originea într-o limbă străveche indo-europeană: humala (finlandeză), komló (maghiară), хмел (bulgară), chmel (cehă), hmelj (croată), chmiel (poloneză), хмель (rusă), chmeľ (slovacă), хміль (ucraineană). Denumirea botanică – humulus – are aceeași rădăcină.

Cum îi folosim

Hameiul este cunoscut în toată lumea ca ingredientul cel mai des folosit în industria berii. Florile (în special cele feminine) conferă berii aromă și amăreala caracteristică. Extractul este antibacterian și din acest motiv este introdus în fabricarea deodorantelor naturale. Hameiul mai conține fitoestrogen – o substanță similară estrogenului, produsă vegetal.

Ce se știe mai puțin despre hamei, însă, este că lăstarii și vârfurile tinere sunt comestibile și pot fi utilizate în forme diverse în bucătărie. Deși acest obicei culinar a existat și în tradiția noastră culinară, astăzi, nefiind un ingredient comercial, consumul lor a fost aproape uitat.

Vârfurile tinere se culeg când ajung la 20-25 cm lungime și sunt cu atât mai potrivite cu cât sunt mai măricele. Se gătesc în moduri similare sparanghelului, de aceea uneori este identificat greșit cu sparanghelul sălbatic.

Lăstarii se gătesc prin fierbere, sau în baie de aburi, pentru 5-10 minute, sau se sotează la tigaie în unt sau grăsimea preferată, putând fi serviți cu pilaf din orez, mei, grâu sau hrișcă, cu cous-cous și paste, sau adăugați în omlete, salate și chiar în supe.

Italienii le numesc bruscandoli, iar în gastronomia rustică din peninsula italiană acești lăstari sunt întâlniți în câteva preparate tradiționale.

hamei2Risotto italian cu bruscandoli.

hamei4Fritatta cu lăstari de hamei.

hamei5Midii cu usturoi și lăstari de hamei trași la tigaie.

hamei6Salată caldă din rădăcinoase și lăstari la hamei.

Câteva rețete în linkurile de mai jos: