Etichete

, , , , , ,

margarete6

MARGARÉTĂ s.f. Leucanthemum vulgare (în clasificările mai vechi Chrysanthemum leucanthemum). Plantă erbacee perenă din familia Asteraceae originară de pe continentul european și din zonele temperate ale Asiei. În epoca modernă a fost intrudusă în America de Nord, Australia și Noua Zeelandă, unde este considerată specie invazivă.

Numele românesc margaretă corespunde cu cel francez (marguerite) și german (Margareten) și, cel mai probabil, aceasta este și originea sa etimologică. Popular îi se mai spune mărgărită, iar regional este numită aurată, roman, tătăiasă, ochiul-boului, romaniță-mare sau solomii-galbene. Numele botanic i-a fost atribuit prin secolul al XVIII-lea de către Carl Linnaeus, botanist, zoolog și fizician suedez, părintele nomenclaturii binominale, folosite în prezent în cazul toturor speciilor de plante sau animale. Leucanthemum este rezultatul alipirii a două cuvinte grecești: λευκός (alb) and ἄνθεμον (floarea).

margarete2

Margaretele cresc sub formă de tufe și până la 1 m înălțime, au rădăcina sub formă de rizom, frunze verde închis, pețiolate cu formă ca de lingură (cele de la bază) și alungite (cele de mai sus), dar cu marginea dințată. Partea caracteristică și cea mai ușor reconoscibilă este floarea. Margaratele înfloresc de la sfârșitul primăverii până toamna și dezvoltă flori de aproximativ 5 cm cu 20 de petale albe, foarte înguste și un disc mare, galben strălucitor, în mijloc. Florile sunt hermafrodite și fac semințe – o altă cale de înmulțire a plantei sunt rizomii.

Așa cum știm cu toții, margaretele sunt plante ornamentale, cultivate în grădini, dar întâlnite în flora spontană din zonele de deal și câmpie pe lângă lacuri, râuri și mlaștini – preferând, după cum se vede, solurile umede. Cresc în soare direct sau la umbră parțială.

Ceea ce se știe mai puțin este că margaretele sunt plante comestibile. Petalele se pot consuma proaspete în salate sau sandvișuri sau pot fi folosite pentru decorarea măncărurilor. De asemenea, frunzele și lăstrarii tineri ai plantei se pot pot folosi ca verzitură, proaspete sau gătite. Au un gust puternic, de aceea se recomandă utilizarea lor alături de alte legume sau verdețuri pentru un plus de aromă cu valențe exotice. Frunzele mature au un gust amărui li se folosesc mai degrabă în scopuri medicinale.

margarete1margarete5

Dar margaretele sunt cunoscute în lumea celor ce savurează plante sălbatice și mai puțin comune în primul rând pentru mugurii neînfloriți, care se marinează și se consumă asemeni caperelor. Aroma lor unică le face un ingredient neașteptat și gustos în orice salată. Se mai consumă cu predilecție alături de pește sau în pieptul de pui umplut.

margarete4

Chiar și rizomii margaretei pot fi consumați – cruzi sau fierți.

Margaretele au fost folosite de-a lungul istoriei și ca plante medicinale pentru proprietățile lor tonice și antispasmodice. Se pare că ceaiurile și extractele din aceste plante au fost utilizate cu succes în cazuri de tuse, astm și febră.

Planta se culege în mai sau iunie și se lasă la uscat. Din frunze, flori și tulpină se prepară ceaiuri, asemeni ceaiului de mușețel. Decoctul din rădăcina de margarete a fost folosit de-a lungul istoriei în tratamentul afecțiunilor pulmonare, iar extern aceste infuzii sunt ideale pentru curățarea rănilor, zgârieturilor și ulcerațiilor de la nivelul pielii.

Infuzia concentrată de margarete era unul dintre remediile populare în cazul icterului – colorarea gălbuie a pielii și scleroticii (albul ochilor) cauzată de nivelul ridicat al bilirubinei din sânge.

margarete7

Alte surse: