Etichete

, , ,

Caprita9

PICIORUL CAPEI, căpriță, spanac sălbatic (Chenopodium album). Des considerată simplă buruiană, planta este cunoscută în țările de limbă engleză sub numele de lamb’s quarters și are o revenire spectaculoasă în alimentația modernă. Prin piețele vestice un kilogram din aceste ierburi ajunge până la 5$.

Cum o recunoaștem?

”Plantă erbacee din fam. Chenopodiaceae, tulpină erectă, anguloasă, alburie; frunzele romboidal- ovale, mic-dințate și nelucitoare, cele superioare oblonge, de tot intregi; florile alburii, sunt dispuse în glomerule, grupate în raceme aproape nefoliate; semințele netede, lucitoare; ramurile, frunzele pe fața inferioară și caliciul mai mult sau mai puțin alb-făinoase. Crește prin locuri cultivate și inculte, dărâmături, pe lângă locuințe, garduri și drumuri. Iulie−Septembrie.” (Zacharia Panțu, Plantele cunoscute de poporul român, 1906)

capritaCaprita1

Planta este cunoscută și consumată în Europa și Orient încă din antichitate. Studiile arheologice, desfășurate de-a lungul mai multor decenii în situri din Danemarca, au revelat uzul căpriței în epoca fierului. Semințele acestei plante au fost găsite în stomacul indivizilor îngropați în mlaștini, păstrați incredibil până în zilele noastre. Varietățile din subcontinentul indian seamănă bine și sunt utilizate în aceleași moduri, deși există oarecare deosebiri botanice. Datorită omniprezenței acestei plante în prezent este greu de stabilit o arie de origine. Știm însă că a fost intrudusă abia în epoca modernă pe continente ca Africa, America de Nord, Australia și Oceania. La noi se întâlnește în flora spontană din toată țara, fiind mare iubitoare de soluri bogate în nitrogen.

Uneori căprița este confundată cu știrul sau cu loboda, ambele comestibile.

Cum o consumăm?

Frunzele și lăstarii tineri se pot adăuga în plăcinte, dar uneori și în mâncăruri gătite asemeni spanacului: omlete, salate, sandvișuri, la tigaie, la aburi, în supe sau ciorbe, ca umplutură în tarte și quicheuri – imaginația este limita.

Fiecare plantă produce mii de semințe micuțe, negre, care se pot consuma fiind bogate în vitamina A, calciu, fosfor și potasiu. Seamănă cu cele de mac, pot fi adăugate la aluaturi sau preparate în rețete la fel ca quinoa, o plantă sud-americană cu care căprița era înrudită în alte ere geologice (ambele fac parte din genul Chenopodium). Prin nordul Indiei, aceste semințe sunt făcute terci, iar în alte regiuni sunt folosite în băuturi slab fermentate.

Plăcinta de căpriță este o specialitate rurală bine cunoscută prin satele din sudul țării, dar mai degrabă necunoscută la orașe. “Se toacă vârful plantei şi frunzele. Se face o foaie de plăcintă. Iei apoi un litru de lapte, 6 ouă, bânză şi smântână cât e nevoie să se lege. Se amestecă bine cu frunzele. Se umplu foile şi se dau la cuptor. Deasupra foilor se pune puţină untură, să iasă plăcinta mai fragedă şi mai suculentă.” (o descrie de Ioniță Zamfir din Herești, Ialomița, pentru jurnalul.ro)

Alte rețete în linkurile de mai jos:Caprita8Quiche de căpriță.Caprita7Salată caldă de căpriță în stil asiatic.Caprita6Chiftele de miel cu sfeclă și frunze de căpriță, în pită.Caprita5Pizza cu ciuperci, ceapă caramelizată și frunze de căpriță.Caprita3Salată caldă de cartofi, cu brânză și frunze de căpriță.Caprita4Frittata de căpriță cu bacon și parmezan.Caprita2Supă de ciuperci și lapte de cocos cu frunze de căpriță.