Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , ,

sovarf7

SOVÂRF. s.m. Origanum vulgare. Plantă erbacee, perenă în flora spontană din sudul Eurasiei, dar anuală când este cultivată în nordul continentului, unde nu rezistă climei friguroase. Aparţine familiei Lamiaceae, fiind înrudit cu menta şi maghiranul. Poate creşte până la 80 cm, cu frunze verde-măsliniu ca nişte vîrfuri de săgeată, aşezate simetric şi flori micuţe roz-violacee, adunate în bucheţele ramificate în vârful tulpinii. Planta este originară din zonele sudice ale Eurasiei – Mediterana şi Caucaz. Preferă zonele calde, relativ aride, dar se adaptează cu succes în alte medii temperate.

sovarf1

Numele popular de sovârf vine din slava veche, însemnând vârf uscat şi sub această formă compusă se regăseşte în majoritatea limbilor slave: сухо връх (bulgară), суво врx (sârbă), suhe vrhunac (croată), suché vrchol (slovacă), suha vrh (slovenă), suché vrchol (cehă). În prezent, la ei, ca şi la noi, numele oregano utilizat internaţional a luat încet încet locul vechii denumiri. Alte apelative româneşti, folosite mai mult regional, sunt: şovârf, sovârv, savur, majoran, milot, stropan, trifoişte, busuioc-de-pădure, busuiocul-feciorilor, măghiran-sălbatic, poala-Sfintei-Mării, broască, budeană, dost, ferăstău.

De-a lungul timpului, prin cultivări şi selecţii repetate, au apărut varietăţi de oregano considerate astăzi mai bune decât sălbaticul Origanum vulgare:

  • Origanum vulgare gracile (tyttanthum), originar din regiunea Kârgâzstanului de astăzi, are frunze lucioase şi flori roz cu o valoare ornamentală mai mare decât alte varietăţi. Se pretează bine la cultivarea în ghivece şi are o aromă puternică, uşor picantă.
  • Origanum vulgare hirtum, numit şi oregano grecesc sau greek kaliteri, are reputaţia unei arome excelente, puternică şi rafinată, şi mai este folosit ca plantă medicinală. Are frunze verzi-argintii, cu aspect păros.
  • Oreganoul italian sau sicilian, Origanum x majoricum, este un hibrid între Origanum vulgare hirtum şi maghiran, Origanum majorana. Este considerat dulce-picant, uşor amărui şi este preţuit în multe reţete şi sosuri italiene.

Hipocrate îl folosea acum 2400 de ani ca antiseptic şi ca tratament în afecţiunile respiratorii şi stomacale. Chiar şi astăzi, o specie endemică din Creta, Origanum dictamnus, așa numitul oregano-de-munte sau oregano-de-pietriș, este folosită local ca ceai pentru durerile în gât, dar și ca ingredient pentru mâncare. În prezent, ştim că sovârful (sau, dacă preferaţi, oregano) este bogat în flavonoide şi acid fenolic, antioxidanţi puternici.

Uleiul de oregano este extras din frunze şi conţine carvacrol, timol şi borneol, flavonoide, acid rozmarinic, terpenoizi, steroli, vitamina A, vitamina C. Este considerat un medicament, dar poate fi utilizat în salate sau sosuri proaspete. Are efect antifungic şi antimicrobian. Acţionează eficient împotriva bacteriilor din genul Salmonella, Escherichia Coli, dar şi Staphylococcus Aureus si Klebsiella Pneumoniae. Cercetarile efectuate în vitro au demostrat că uleiul de organo, datorită carvacrolului, blocheaza Candida Albicans mult mai eficient decat antifungicele utilizate în mod obişnuit. S-a demonstrat şi efectul antiparazitar al uleiului, unele studii indicând că este mai puternic în blocarea paraziţilor giardia decât medicamentul prescris.

Dar oregano este în primul rând popular pentru calităţile sale culinare. Se spune că un oregano de foarte bună calitate are o aromă suficient de intensă încât să îţi amorţească limba, însă acest lucru este posibil numai cu varietăţile cultivate în sudul continentului, pentru că vremea mai rece îi estompează aroma.

În Occident este cunoscut ca pizza herb, asta după ce, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, soldaţii americani s-au întors acasă cu acest condiment pe care îl întâlniseră pe pizza italiană.

Dar în Europa oregano, uscat sau proaspăt, este în special folosit la legume, carne şi peşte făcute pe grătar, pe grill sau la cuptor. În Turcia este condimentul preferat pentru mâncărurile de miel sau berbecuţ, iar în Grecia se pune în salata grecească sau în sos cu ulei de măsline şi usturoi sau lămâie, cu care sunt stropite fripturile sau peştele. Pâinea, lipiile sau chiflele cu oregano sunt o specialitate mediteraneea foarte apreciată peste tot în lume, la fel ca rețeta de gnocchi cu oregano.

Cei mai mulți dintre noi suntem obișnuiți cu oregano în formă uscată, dar imaginați-vă diferența între menta uscată și cea proaspătă. E un pic altceva. Același lucru este valabil și în acest caz. Frunzele proaspete, dar și florile de oregano, se pot consuma peste paste, în sandvișuri, salate și sosuri – mai ales când doriți o aromă puternică – sau pot fi preparate sub formă de pesto, sau mâncăruri.

sovarf4Origanum x majoricum peste paste italiene cu mazăre dulce. sovarf2Pesto de oregano cu migdale.sovarf5Chifle cu oregano.sovarf6Souvlaki grecesc cu lipii de graham și oregano proaspăt.sovarf8Ghocchi de cartofi cu oregano.