Etichete

, , , , , ,

schinduf6

SCHINDUF. Trigonella foenum-gaecum. Plantă anuală din familia Fabaceae ce poate crește până la 70 cm înălțime, cu frunze ovale de 2-3 cm, asemănătoare trifoiului, grupate câte trei. Florile de mici dimensiuni sunt alb-gălbui și dezvoltă păstăi subțiri, lungi de aproximativ 10 cm, ce conțin semințe de o formă caracteristică, dreptunghiulară, colorate ocru. Schinduful estte originar din zona orientală, pornind din estului Mediteranei până în India, însă astăzi este cultivat în aproape toată lumea drept cultură adaptată solurilor semi-aride.

schinduf8

Numele românesc schinduf este înregistrat cu etimologie necunoscută, ceea ce înseamnă că nu își are originea în niciuna dintre denumirile plantei folosite în limbile care au influențat limba română de-a lungul istoriei. Singurii care folosesc o denumire asemănătoare sunt bulgarii – cминдух (sminduh) – însă, cum acest cuvânt nu este regăsit în alte limbi slave, este posibil ca ei să fii preluat numele plantei de la populațiile mai vechi care au trăit la sud de Dunăre. Alte forme regionale întâlnite la noi sunt schinduc și molotru, sau traducerea directă a numelui latin fân-grecesc (foenum graecum). Acest ultim nume a fost preluat și este uzitat în mai multe limbi europene, între care cel mai cunoscut este fenugreek. O altă denumire foarte folosită în Occident este termenul adus din India, methi, cunoscut în urma creșterii popularității bucătăriei indiene.

Istoria cultivării schindufului pentru alimentația umană și în același timp ca plantă furajeră este una foarte veche. Semințe de schinduf au fost recuperate din nivele arheologice aparținând Epocii Bronzului, de acum 6000 de ani, la Tell Halal, în Irak și altele la Tel Lachish în Israel, vechi de 4000 de ani. Câteva semințe au fost găsite și în mormântul lui Tutankamon, puse acolo la moartea sa, în 1323 î.e.n.

Apoi este menționat în scrierile romane semnate de Cato cel Bătrân și Pliniu, și, mai târziu, prin secolul VII, pomenit de călugării benedictini care au reușit să aclimatizeze planta în nordul Europei. În Estul îndepărtat, până în China, era recomandat ca plantă medicinală pentru proprietățile tonice și afrodisiace.

Întreaga plantă emană un miros puternic, ușor asemănător cu leușteanul, datorită unui compus chimic numit sotolon. Semințele măcinate au o aromă puternică și un gust dulce-amărui amintind de zahăr ars.

Schinduful are 3 întrebuințări culinare, păstrate mai ales în culturile orientale, în timp ce cultura occidentală le-a uitat, deși în prezent le redescoperă cu bucurie:

  • verdeață (frunzee proapete sau uscate)
  • condiment (semințele)
  • ingredient vegetal (frunzele verzi, lăstarii și germenii)

schinduf7

Rețetele cu schinduf verde sunt numeroase și variate, mai ales din zona bucătăriei indiene. Methi matar malai este o faimoasă rețetă de curry cu frunze proaspete de schinduf și mazăre. Poate fi adăugat la mâncăruri cu cartofi, orez, carne sau în aluatul cunoscutele lipii indiene, roti. Un alt preparat faimos este ghormeh sabzi, un amestec de ierburi cu fasole, cu sau fără carne, considerat de mulți a fi felul național iranian.

schinduf5

Semințele sunt mai bune prăjite, pentru că astfel elimină din amăreală și își sporesc aroma și se pun măcinate în sosuri sau sunt adăugate întregi la diverse fierturi și la borcanele cu murături. Se mai adaugă în aluatul pentru pâine, lipii sau turte. Sunt considerate un tratament natural pentru diabet, datorită reducerii nivelului de glucoză din sânge și a îmbunătățirii toleranței la glucoză.

schinduf1

Lăstarii se vând în piețele orientale la legătură și se pun în salate, lipii, omlete sau fierturi.

Germenii au un gust proaspăt și revigorant, ușor picant și sunt excelenți în salate sau adăugați în mâncăruri gătite, la final, odată cu verdeața, dupa ce se stinge focul.

Un studiu australian din 2010 realizat de Australian Centre for Integrative Clinical and Molecular Medicine a descoperit că bărbații care consumă schinduf zilnic au un nivel al libidoului crescut cu 25%. Acest studiu confirmă ceea ce strămoșii noștri știau din timpuri imemoriale, având în vedere că planta a fost recomandată ca afrodisiac de medicina naturistă din toate culturile vechi.

Un alt obicei era folosirea schindufului de către femeile care alăptau sau ca nutreț pentru animalele care dau lapte. Planta este un galactagog, stimulator natural a producerii laptelui mamar, iar astăzi capsule cu extract de schinduf se găsesc la farmacie, tocmai în acest scop.

Surse: