Etichete

, , , , , , , ,

flori-papura2

PAPURA. Typha. Există în jur de 10 specii de papură aparținând genului Typha, familia Typhaceae. Sunt plante semi-acvatice ce preferă zonele umede, mlaștini, bălți, lacuri și râuri de pe toate continentele. Au tulpini neramificate, perfect erecte, ce pot crește până la 3 m, frunze lungi, alternate și un fel de flori ce formează ‘spicele’ caracteristice. Aceste spice sunt de două feluri: staminate (masculine) – la vârful tulpinii și pistilate (feminine) – sub ele. În momentul în care planta ajunge la maturitate deplină, spicele se coc într-un fel de pămătuf ce se dezintegrează sub acțiunea vântului, dispersând semințele foarte mici (cam 0.2 mm).

Termenul de papură provine cel mai probabil din cuvântul foarte vechi πάπυρος (papuros), preluat de greci de la egipteni și râspândit apoi de romani. Papuros este numele folosit de Teofrast, cel mai faimos naturalist grec specializat pe botanică prin secolul IV î.e.n., pentru a desemna părțile comestibile ale plantei din care se făcea și papirusul, Cyperus papyrus. Papura se aseamănă cu papirusul datorită acceași dependențe față de apă și întrebuințărilor asemănătoare, de aceea etimologia mi se pare explicabilă. Ambele au fost folosite de populațiile antice ca sursă alimentară și ca materie primă pentru împletituri diverse (rogojini, coșuri, încălțăminte, frânghie) și chiar pentru confecționarea hârtiei.

Astăzi, la noi în țară, papura este cunoscută regional și ca bățea, berbecuț, bucșău, culm, rogoz, șovar, spetează sau spetie.

Cele mai răspândite două tipuri de papură sunt:

Typha-latifoliaPapura cu frunză lată. Typha latifolia. Florile sunt aproape unite între ele.

typha-angustifoliaPapura cu frunză îngustă. Typha angustifolia. Poate fi recunoscută după spațiul clar delimitat dintre cele două tipuri de flori. Preferă locurile cu apă mai adâncă.

Rizomii, lăstarii tineri, florile și polenul papurii sunt comestibile și au făcut parte din dieta multor culturi antice, începând cu primii Homo sapiens. Pe pietrele de măcinat folosite de populațiile europene acum 30.000 de ani au fost descoperite granule de amidon provenite din rizomii de papură, ceea ce sugerează că această plantă făcea parte din dieta lor, alături de ferigă, buzdugan (Sparganium) și limba-cucului (Borychium).

rizomi-papuraRizomii erau scoși din mâl și folosiți ca sursă de amidon în lunile de iarnă. Uneori erau mestecați cruzi, fără ca părțile fibroase să fie ingerate, ci mai degrabă supte. Însă cel mai des erau uscați, apoi măcinați sub formă de făină care se adăuga la diferite preparate.

lastari-papuraLăstarii tineri se culegeau primăvara devreme, până vara. Astăzi, în Occident, sunt numiți și sparanghel cazac datorită unei legende care spune că lăstarii de papură erau foarte populari la cazaci. Tăiați de la bază, arată ca un fel de praz din care se consumă părțile albe cele mai fragede ce au un gust asemănător castraveților. Se pot consuma cruzi sau gătiți în moduri similare sparanghelului.

flori-papuraFlorile arată ca un fel de hotdog pe băț. Partea comestibilă este floarea feminină, când spicul este încă verde, acoperit de frunze. Are un gust ca de porumb proaspăt și se poate mânca ca un fel de mini porumb fiert. Din aceste flori, desprinse de pe tulpina fibroasă, pot fi făcute diferite preparate. Cel mai des se consumă fierte sau gătie la abur, cu unt, sare și usturoi. Pe internet exită o mulțime de rețete, dacă veți căuta cu termenul cattail recipe, numele plantei folosit în țările de limbă engleză. Se poate adauga ca ingredient la clătite, brioșe, la papare cu ouă și brâză. Când papura devine maronie, culoare sub care planta este cel mai des reprezentată, florile nu mai sunt bune pentru consum.

polen-papuraPolenul de papură se culege scuturând pur și simplu florile masculine în momentul când sunt coapte. E nevoie de multe flori pentru a aduna o cantitate suficientă, însă merită tot efortul. Polenul poate fi folosit la prăjituri, se poate pune la aluaturi unde înlocuiește cu succes cam 1/3 din făina necesară, poate fi adăugat la risotto, la omlete și din nou clătite sau brioșe, de asemenea este excelent pentru îngroșarea sosurilor – mult mai sănătos ca făina.

Papura conține vitamina A, B1, B2, B3, B5, B6, vitamin C,  calciu, magneziu, potasiu, zinc, fier, fosfor, mangan, seleniu, cupru și sodiu. Pe internet găsiți multe rețete cu papură căutând după termenii din limba engleză: bulrush sau cattail recipes. S-ar putea să vă dea câteva idei bune.

Surse: