Etichete

, , , , , , , ,

feriga3

FERIGA. În lume există peste 13.000 de specii aparținând grupului Pteridophyta. Datările pe fosile ne indică că aceste plante au apărut în Carbonifer, o epocă geologică plasată cu vreo 360 de milioane de ani înaintea timpului prezent, însă cele mai multe dintre speciile actuale de ferigi și-au făcut apariția acum 145 de milioane de ani, în Cretacicul timpuriu, în sine o vârstă impresionantă. Aceste specii de plante au asistat la nașterea și dispariția dinozaurilor, la impunera mamiferelor în vârful lanțului trofic și la evoluția primatelor de la primii hominizi la homo sapiens modern.

Ferigile sunt răspândite pe toate continentele și, ca o particularitate, se înmulțesc prin spori, de accea nu dezvoltă flori și nici semințe.

Vârfurile unor anumite specii de ferigă sunt comestibile și se pot consuma după ce au fost gătite. Cele mai răspândite specii de ferigă comestibile sunt:

  • feriga pană-de-struț (spata-dracului sau struțișorul), Matteuccia struthiopteris
  • feriga-de-câmp (țolul-lupului), Pteridium aquilinum
  • feriga-regală (feriga-paniculată), Osmunda regalis
  • feriga-comună, Dryopteris filix-mas

Ferigile sunt plante care apar în flora spontană primăvara, ca plante de sezon – nu au fost domesticite de către oameni și nu sunt nicăieri cultivate. Datorită acestui lucru și pentru că sunt necesare cunoștințe clare ca să fie culese, vârfurile de ferigă sunt considerate o delicatesă cu un preț destul de ridicat în piețele din Occident. Prețul unui pound de fiddleheads, cum sunt ele numite în țările de limbă engleză, ajungea săptămâna trecută la 12 $, în Union Square Market, una dintre cele mai versatile și cosmopolite piețe din New York, unde sunt comercializate multe plante ”neobișnuite”. Acest lucru nu împiecă multe restaurante rafinate să își treacă în meniul lunii mari rețete cu fiddleheads.

feriga5

Părțile comestibile sunt vârfurile spiralate ale frunzelor, care se culeg înainte să se desfacă. O plantă dezvoltă 7 frunze ce pot crește până la 1 m în înălțime, se recomandă culegerea a doar 3 vârfuri, astfel ca planta să nu fie expusă riscului de-a muri. Acest lucru este important pentru menținerea populațiilor de ferigi, având în vedere faptul că ele nu sunt susținute de industria agrară.

Consumul acestor vârfuri este răspândit pe tot globul și face parte din tradițiile culinare ale multor regiuni. În Indonezia sunt gătite în lapte de cocos cu ardei iute și iarbă-lămâioasă și se numesc gulai-paku. În Japonia feriga-struț este numită kogomi, în China și Taiwan juécài, iar în Coreea gosari. Metodele preferate de asiatici sunt sotarea, prăjirea, fierberea, sau murarea vârfurilor de ferigă.

În Himalaya feriga are, de asemenea, diferite nume: lingri în Valea Kullu, lungdu în Valea Kangra, ningro în Nepal și dhekia xaak în Assam. Este o garnitură foarte apreciată, servită uneori cu brânză locală. Se păstrează pe termen mai lung sub formă murată.

Pe continentul american, în Canada și Statele Unite, fiddleheads sunt considerate delicatese și primăvara se găsesc de cumpărat chiar și în unele supermarketuri. Există companii care le exportă proaspete sau congelate.

În vederea preparării, vârfurile de ferigă trebuiesc curățate de pielița galben-maronie, care în cele mai multe cazuri se curăță ușor cu mână, apoi se pun la fiert în două ape. Prima apă se schimbă după 10 minute pentru ca taninii care i-ar da un gust amărui, toxinele ușoare și eventualii paraziți ce și-ar putea găsi casă în spirala strânsă să fie eliminate. Se pun din nou la fiert în apă curată și se dau în clocot. După aceea pot fi adăugate la diferite preparate. Pe internet există zeci de rețete minunate care vă pot stârni imaginația.

Tratamentul termic este necesar pentru că ferigile crude conțin o enzimă numită thiaminasă, care dispare odată ce este expusă la caldura focului sau prin uscarea în soare. Această enzimă desface vitamina B1 în două molecule separate, ceea ce duce la pierderea ei din organism. De aceea consumul excesiv de ferigă nu este recomandat. Însă aceasta a fost o problemă mai degrabă pentru predecesorii noștri, care se bazau exclusiv pe plantele sezoniere locale – nu cred că am putea avea problema aceasta în timpurile moderne, când posibilitățile alimentare sunt infinit mai largi.

Gătite, vârfurile de ferigă pot fi o sursă bogată de omega-3, omega-6, potasiu, fier și fibre. Au și proprietăți antioxidante. Pot fi preparate în moduri similare sparanghelului și au un gust asemănător cu acesta.

Există și unele indicii că anumite ferigi din genul Pteridium ar avea compuși carciogenici, însă feriga-struț pe care o voi detalia mai jos nu conține astfel de toxine. În rest, nici o ferigă cunoscută nu este cu adevărat otrăvitoare.

feriga1Feriga pană-de-struț, Matteuccia struthiopteris, în Valea Strâmbei, Țara Făgărașului.

Feriga pană-de-struț, Matteuccia struthiopteris, se poate întâlni în multe zone din România. Eu am găsit-o la începutul lunii mai în Valea Strâmbei, din Țara Făgărașului, unde formează colonii dense de plante cu aspect aproape extraterestru. Numele struthiopteris vine din greaca veche și înseamnă pană-de-struț. Este o plantă nativă pe toate continentele din emisfera nordică, unde preferă malurile râurilor din zonele montane și deluroase, bancurile nisipoase, zonele umbroase și umede.

Rădăcina plantei este un rizom care trimite stoloni laterali ce formează alte plante. Acest rizom a fost folosit în medicina tradițională ca tratament extrem de eficace împotriva paraziților intestinali.

Feriga-struț este și o frumoasă plantă ornamentală care a primit Award of Garden Merit de la Royal Horticultural Society.

Surse: