Etichete

, , , , , , , , , , , , , , ,

cicoare2

CICOÁRE, s.f. Chicorium intybus. Cicoarea sălbatică este o plantă anuală, cu tulpină fibroasă ce poate crește pănă la 1,5 m, frunze verzi lanceolate și flori albastru-deschis, mai rar alb sau roz, cu dimensiuni de 2-3 cm. Aparține familiei Asteraceae și este nativă spațiului european, din stepele vestice ale Asiei până în Africa de Nord. Astăzi, specia s-a naturalizat și pe alte continente, devenind familiară în flora spontană din toată lumea temperată.

Cicoarea sălbatică are o arie de răspândire vastă, din zona de câmpie până la deal și munte, fiind întânită în locuri necultivate, pe marginea drumurilor, căilor ferate, malurile apelor curgătoare, dar și prin lanurile de cereale si grădini.

cicoare3

Există confuzii considerabile între cicoarea sălbatică (Cichorium intybus var. Sylvanium), cunoscută de secole și celelalte varietăți moderne de Cichorium. Andiva belgiană, numită și witloof (var. Sativum), radicchio (var. Rubifolium), puntarella, cunoscută și ca andiva-sparanghel (var. Catalogna), pan-di-zucchero sau sugarloaf (var. Foliosum) sunt, în mod surprinzător, varietăți selecționate de cicoare cultivată. Diferența este foarte mare, m-am tot întrebat cum pot fi ele aceeași plantă. Se pare însă că ”andivele” de mai sus sunt obținute prin forțarea rădăcinii. Iată cum: rădăcina matură este scoasă din pământ, frunzele și tulpina sunt tăiate, iar rădăcina este acoperită iarași cu pământ și ținută în permanență la întuneric. Frunzele care încolțesc vor rămâne astfel decolorate. Cu cât sunt mai albe, cu atât sunt mai puțin amare. Această metodă a fost descoperită accidental pe la 1850 în localitatea Schaerbeek, Belgia și a devenit modalitatea cea mai răspândită de cultivare și consumare a cicorii. Cele mai multe informații și rețete culinare de pe internet se referă la cicoare în această formă. Dar cum acest blog se adresează plantelor și modalităților lor de preparare tradiționale românești, cicoarea sub formă de andivă nu va face subiectul acestei postări.

Cicoarea sălbatică a fost folosită în alimentația umană din timpuri ancestrale, fiind menționată, mai târziu, în primele scrieri egiptene, urmate de tratatele naturaliștilor romani și ale scolasticilor medievali. Termenul de cicoare provine din vechiul nume grecesc kichòria, deși etimologia lui este încă discutată.

Bucătăria rurală românească, la fel ca restul Europei, a folosit cicoarea sălbatică în modalități diverse și preparate felurite. Frunzele se consumă proaspete, când sunt culese tinere (la începutul verii) și pot fi puse în salate proaspete cu mai multe ingrediente sau la sandvișuri, pentru o textură crocantă și ușor amăruie. Frunzele mature își pierd amăreala dacă sunt opărite în mai multe ape, apoi făcute mâncare sau salate calde cu untdelemn, usturoi și lămâie. Florile și mugurii sunt de asemenea comestibiliCicoarea se adaugă la fierturi, omlete, ca verdeață peste cartofi fierți sau pasați, sau ca umplutură în placinte. Rădăcina plantei tinere se poate consuma crudă, iar cea a plantei ajunse la maturitate deplină (culeasă la începutul toamnei) poate fi prăjită, apoi macinată și consumată asemeni cafelei.

cicoare4

Cu mult înainte ca faimoasa cafea să ajungă în spațiul românesc, rădăcina de cicoare a fost energizantul preferat de multe gospodării tradiționale. Conține vitamina A, B, C, E si K, potasiu, calciu, fosfor, cupru, zinc și magneziu. Are inulină, un carbohidrat tolerat de diabetici care scade riscul apariției cancerului de colon, stimulează bacteriile stomacale într-un mod similar iaurtului și mentine oasele sănătoase.

Dincolo de consumul uman, această inulină, conținută în cantități generoase de cicoare, se poate dovedi în viitor una dintre sursele de bază ale etanolului, biocombustibil ce nu eliberează carbon în atmosferă.

Fiertura de rădăcină de cicoare, sau cum este numită mai nou – cafeluța de cicoare – este indicată în controlul colesterolului. Contribuie la eliminarea toxinelor prin urină. Ajută la creșterea imunității și ucide viermii intestinali. Crește apetitul, stimulând secreția bilei și înlătură stările de greață. A fost un remediu tradițional pentru ameliorarea febrei.

cicoare1

Astăzi, rădăcina prăjită se poate achiziționa foarte ușor din magazinele naturiste, iar frunzele de ”andivă” se găsesc în orice supermarket. Dar vă sfătuiesc să încercați cicoarea în felul tradițional, specific spațiului balcanic și carpatic, culegeți-o de pe câmp și experimentați. Sunt convinsă că merită.

Surse: