Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

susai1

SUSÁI, s.m. Sonchus oleraceus, S. asper, S. arvensis, S. tenerrimus. Susai este un nume atribuit mai multor specii Sonchus din familia Asteraceae, înrudite cu cicoarea. Sunt plante anuale care nu se reproduc din rădăcină anul următor, ci prin răspândirea semințelor. Tulpinile diferitelor specii Sonchus comestibile variază în înălțime de la 30cm la 2m și conțin un lichid alb lipicios. Frunzele alungite și cu lobi triunghiulari iregulați sunt comestibile. Toate au flori galbene, ușor diferite între ele, cu petale așezate în rozetă. Plantele sunt native pe toate continentele cu climă temperată, fiind cunoscute și folosite în alimentație încă din Antichitate, din Europa până în China și în Noua Zeelandă.

susai2

Cuvântul susai pare a proveni din slavonul susu (țâță) pentru că produce un suc asemănător laptelui. Din același motiv și francezii îl numesc laiteron. Termenul sonchus era folosit de pe vremea grecilor antici, fiind înregistrat de Teofrast – un botanist celebru în Atena, acum vreo 2500 de ani.

Conform asocierilor populare, o plantă care produce ‘lapte’ stimulează producția de lapte mamar. Plantele cunoscute împreună ca susai au un gust dulceag, asemănător salatei și au fost consumate cu plăcere de către oameni și de animale domestice deopotrivă. În țările de limbă engleză este cunoscut ca sow thistle, sau hare thistle – ciulinele scroafei, sau ciulinele iepuroaicei, pentru că erau hrănite în mod intenționat cu aceste plante în perioada alăptării.

Susaiul preferă lumina directă și tolerează soluri diverse. Florile sunt hermafrodite și se reproduc prin polenizare. Înflorește din iunie până în septembrie.

Frunzele se culeg tinere și au un gust proaspăt și dulceag, fiind preferată în salate, supe, dar și utilizată în moduri asemănătoare spanacului. În Italia, la țară, se amesteca în paste, sau se folosea drept umplutură pentru ravioli. În Noua Zeelandă, Maori foloseau rădăcina susaiului drept gumă de mestecat din cauza conținutului de latex lăptos.

La noi, susaiul mai este cunoscut drept: castrăvan, lăptucă, susăiță, tâlhărea, iarba-iepurelui, pălămidă-grasă.

O altă specie din familia Asteraceae, numită în spațiul românesc tot susai, este Mycelis Muralis, întâlnită sub următoarele denumiri populare: crestanie, crestățea, făgețea, floarea-hoțului, foaia-făgetului, foaia-tâlharului, lăptucă, salata-iepurelui, salată-câinoasă, susai-de-munte, susai-pădureț, susai-sălbatic, tâlhărea.

Ca și celelalte, planta conține o substanță albă, lăptoasă și este comestibilă. Are frunze alungite, cu mulți lobi triunghiulari iregulați și flori galbene cu 5 petale – florile sunt cele care fac diferența între toate tipurile de plante numite susai. Este răspândită, de asemenea, pe toate continentele cu climă temperată. Preferă solul calcaros și crește la umbră, pe câmpuri și pe marginile drumurilor, uneori în crăpăturile zidurilor vechi, ajungând până la 1,5m. Tulpina și vârfurile frunzelor îi pot prinde o nuanță roșiatică.

susai3

susai4

Surse foto: survivalinthewasteland.blogspot.com