Etichete

, , , , , , , ,

HASMATUI1

HASMĂŢÚi s.m. Anthriscus cerefolium. Plantă bianuală din familia Apiaceae, înrudită cu pătrunjelul şi morcovul. Are o tulpină moale, ierboasă, care poate creşte până la 70 cm, cu o rădăcină adâncă şi încăpăţânată. Frunzele, cu aspect fragil şi lucios (de unde numele latin cerefolium), sunt dispuse într-o dantelărie elaborată pe tulpiniţe lungi. Pot fi şi creţe. Florile sunt mici, albe, strânse în bucheţele la capătul tulpinii.

Este probabil originar din zona Munţilor Caucaz şi a fost răspândit în restul Europei Antice de armatele romane. La noi, mai este cunoscut ca hasmaţuchi, asmăţui, haşmaciucă, haşmă şi era o plantă foarte populară în bucătăriile boiereşti din secolele trecute. În prezent, hasmăţuiul este cunoscut mai mult prin Moldova, dar planta este redescoperită prin intermediul reţetelor occidentale şi a reeditărilor recente a unor cărţi vechi de bucate româneşti (Constantin Bacalbaşa, Sanda Marin).

În Vestul Europei, hasmăţuiul este cunoscută ca „pătrunjel franţuzesc” (sub forma Anthriscus cerefolium) sau „pătrunjel spaniol” (Myrrhis odorata), foarte asemănătoare între ele. Unele dicţionare româneşti, la fel ca şi pagina în limba română de pe Wikipedia, confundă planta domestică cu cea sălbatică (Anthriscus sylvestris) – şi aceasta are frunze comestibile însă cu un gust mai aspru, mai puţin delicat. O altă confuzie, dramatică însă, poate fi facută cu pătrunjelul-câinesc (Aethusa cynapium), o plantă extrem de asemănătoare ca aspect, dar foarte toxică.

Frunzele proapete de hasmăţui sunt bogate în vitamine C, provitamina A şi vitaminele B şi se culeg prin tăiere. Tăierea periodică este recomandată astfel încât planta să nu crească prea mare, moment în care frunzele devin amare. La fel ca şi pătrunjelul, are nevoie de îngrijire atentă, fiind sensibil la paraziţi şi favorizând solurile bine afânate şi udate. Se poate semăna oricând, începând din martie până în iunie. Plantele răsar la două săptămâni după semănat. Creşte fără probleme şi în ghiveci.

HASMATUI4

Hasmăţuiul este dulce şi foarte aromat, cu un gust între pătrunjel şi anason. Frunzele sale seamănă cu pătrunjelul, mai ales când sunt tinere, însă sunt mai mici, mai creţe şi de un verde mai deschis. Se consumă proapăte în salate, sosuri, omlete. La mâncărurile gătite se adaugă la sfârşitul preparării. Se pot conserva prin uscare sau congelare (o metodă preferată pentru că le păstrează mult mai bine aroma).

HASMATUI2

Din lăstarii tineri se prepară un ceai medicinal, cu efecte diuretice şi stimulative. Popular, se spune că vindecă sughiţul.

Surse foto: bizzylizzysgoodthings.com, dailyfoodporn.wordpress.com