Etichete

, , , , , , , , , , , , , ,

leurda1

LEURDĂ (Allium ursinum). Plantă perenă din genul Allium, rudă cu arpagicul, ceapa și prazul. Frunzele alungite, terminate într-un vârf ascuțit au gust pregnant de usturoi și au fost mâncate încă de pe vremea când homo sapiens era vânător-culegător. Florile albe, grupate într-o buchețel la capătul tulpinii, sunt de asemenea comestibile, la fel ca și bulbii micuți – o delicatesă pentru ursul brun și mistreț care scurmă după ele (de aici și numele în latină).

Leurda apare prin martie, aprilie fiind luna ei de apogeu – când covoare abundente de plăntuțe acoperă solul pădurilor din Europa până în zona Munților Caucaz. Mugurii și frunzele plantei tinere sunt mai delicioși în această perioadă și devin cu atât mai amărui cu cât planta îmbătrânește. La începutul verii leurda dispare cu desăvârșire.

leurda2

Leurda este una dintre cele mai versatile plante sălbatice comestibile, putând fii consumată într-o multitudine de feluri, în moduri asemănătoare spanacului, sau pentru condimentare ca verdeață proaspătă. Are un gust aromat și delicat, fără să lase mirosul neplăcut al usturoiului. Este minunată în salate, în omlete sau papare rustice, risotto sau paste, pâine cu verdețuri, tarte cu legume sau fiartă alături de ochiuri românești. La țară se pune în supe și ciorbe, drept zarzavat. O altă rețetă grozavă este pesto cu leurdă (în loc de busuioc).

La noi îi se mai spune și aiurdă, usturoiță, usturoi sălbatic, ai de pădure sau aiu-ursului. Cuvântul leurdă are o etimologie necunoscută, fiind considerat un termen autohton – probabil la fel de vechi ca obiceiul de-a o culege. Și, ca să înțelegeți mai bine cât de veche este folosirea leurdei, există chiar și o urmă arheologică rămasă din Mezolitic într-o peșteră din Danemarca – o amprentă de frunză.

sos-verde-de-ierburi-si-seminteflori-de-leurdaleurda4leurda3

Leurda preferă solurile umede, ușor acide, de aceea pădurile de stejar și pin sunt habitatul său ideal. Este o plantă europeană prin excelență, care nu s-a lăsat până acum aclimatizată cu succes pe alt continent.

Dioscorides, medic roman născut în Asia Mică în secolul I e.n, a scris un tratat de botanică farmaceutică, De materia medica, în care a prezentat 21 de plante medicinale utilizate de populațiile getodacice. Leurda este unul dintre ele. Pe baza practicilor dacice el o recomanda ca detoxifiant de primăvară, pentru curățarea arterelor, a plamânilor și a tractului digestiv. A fost urmat de o cohortă de scolastici din Evul Mediu până în epoca recentă care au descris proprietățile benefice ale leurdei.

În 1992 leurda a fost aleasă planta anului de către The Association for the Protection and Research on European Medicinal Plants.